Primarul Sucevei, Ion Lungu, reacție la articolul-protest ”Opriți ACUM bătaia de joc la adresa Sucevei și a banilor sucevenilor!”: Azi la Foresta nu se poate da nici un leu. Nu au justifcat banii primiți. Nu își propun promovarea în acest an. Să-și vadă de drum

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a reacționat la articolul-protest ”Opriți ACUM bătaia de joc la adresa Sucevei și a banilor sucevenilor!” scris de Sorin Avram și făcut public de Radio Top Suceava, Jupânu`, ”Monitorul de Suceava”, ”Obiectiv de Suceava”, stirisuceava.net, gazetasv.ro și sportsv.ro. În esență se cere reducerea finanțării pentru clubul de fotbal de liga a III-a Foresta Suceava sau tăierea totală a acesteia, după ce din club au fost forțați să plece antrenorul principal Dorin Goian, președintele Gabriel Clim și vicepreședintele Marian Bordeianu. Totodată, membrii fondatori ai clubului care se află într-o situație financiară precară au promis că în această săptămînă îi vor prezenta pe noii acționari, care chiar dacă nu semnaseră actele de preluare a Forestei l-au numit pe Sorin Paraschiv, fost jucător al Stelei, în funcția de președinte, iar pe Florin Croitoru, ultima dată antrenor la o echipă de liga a IV-a, în funcția de antrenor principal. Domnul Croitoru a spus că nu-și propune ”atacarea” promovării decît abia în ediția de campionat 2024/2025. În articolul de protest se solicită invitarea noilor acționari, a noului președinte și a noului antrenor la o ședință a Primăriei Suceava și a Consiliul Local Suceava pentru a fi întrebați cum de au venit la un club falimentar și cu ce gînduri. Consiliul Local Suceava a aprobat la începutul anului o finanțare de 3 milioane de lei pentru clubul Foresta. Majoritatea banilor nu au fost livrați pentru că Foresta nu a prezentat deconturile.

În replică, primarul Ion Lungu i-a trimis un mesaj jurnalistului Sorin Avram pentru a-l aduce la cunoștința publicului: ”Am citit atent protestul tău. Ai dreptate 100%. Cel mai elocvent lucru spus de Croitoru este că nu își propun promovarea în acest an. Să-și vadă de drum în acest caz. Azi, la Foresta nu se poate da nici un leu. Nu au justificat banii primiți. Nu are sens să-i chemăm la judecată în Consiliu Local atîta timp cît nu le-am dat nici un leu și nici nu au șanse să primească fără justificarea banilor primiți”.