Scriitorul și jurnalistul Neculai Roșca, redactorul șef al publicației online suceava-smartpress.ro, despre începutul de an școlar pe vremea cînd era elev la Vicov.
”Cred că nu era cu mult diferit față de începutul de an școlar de acum. Aceleași flori, dar numai că nu aduceai flori la doamnele profesoare, aduceai flori la tovarășele profesoare sau tovarășele învățătoare. În rest, aceleași discursuri încurajatoare venite din partea unor oficiali sau, dacă nu, măcar din partea directorului instituției de învățămînt. Sigur, prima zi de școală din clasa întîi cred că însemna ceva pentru mulți, fiindcă nu era obligatoriu pe vremea mea să mergi la grădiniță. Intrai direct în clasa întîi, fără grădiniță, nu existau obligații în acest sens. Acum a ajuns mai complicat cu grupa mică, mijlocie, mare, clasa zero și așa mai departe. Mergeai direct în clasa întîi și te duceai tot înainte. Te lua curentul, te lua valul și te trezeai absolvent.
În familie, <băi, băiete, mîine la școală!>. Erau pregătirile alea că trebuia să-ți cumperi uniformă fiindcă e o perioadă de creștere. Cîteodată rămîneai și cu uniforma aceeași de pe un an pe altul, dar cu mînecile pînă la coate, mai ales în cazul meu. Am crescut foarte înalt pînă în clasa a VII-a, a VIII-a, aveam deja 1,87. Aceeași înălțime pe care o am și acum. Deci, la 14 ani mi-am întrerupt înălțarea. Eu am avut o problemă, ca să zicem așa, dar nu neapărat de început de an școlar, ci de început de grădiniță. Eu, spre deosebire de alții, fratele meu mai mare de exemplu, n-a făcut grădiniță, eu am fost trimis la grădiniță, mă rog. Și trimis la grădiniță în sensul că nu venea mama sau tata, mă duceam la grădiniță, erau 2,5 kilometri de acasă de la mine pînă la școală, dar eram și eu printre picioarele altora de pe acolo, din fundul Remezăului, care mergeau la școală. <Măi, du-te și tu cu ăștia, te ții de dînșii>. Bun, erau la vremea aceea un fel de legitimații, ca să zicem așa, cu ghilimelele de rigoare, prin care demonstrai că ești la grădiniță. Dacă ești la grădiniță, înseamnă că ai o gentuță din carton de culoare maro, în care se punea de acasă sendvișul pe care să-l mănînci la grădiniță. Dacă erai la școală, aveai ghiozdan, tot din cartonul ăla de culoare maro, doar că era ghiozdan și îl purtai în cîrcă. Bun, pentru că, le amintesc, creșteam foarte tare în vremea aceea, în prima zi de grădiniță am fost admonestat de o domnișoară, mă rog, de acolo, din clasa de grădiniță, cînd m-a văzut intrînd pe ușă, era, cred că, destul de frig afară, aveam o haină pe mine mai grosuță…. și fata aceea îmi zice: <băi, tu ce cauți aici, că tu trebuie să fii în clasa a doua!>. Dar de ce în clasa a doua, nu-mi dau seama, nu mi-am dat seama niciodată de ce în clasa a doua, nu într-a întîia, nu într-a treia. Așa, a știut Vica, așa îi spunea, uite, o fată foarte frumușică, de altfel, da? O, eram îndrăgostit de ea, așa, în secret. Și eu, foarte hotărît și doritor să demonstrez că locul meu este acolo, și nu în altă parte, am dat jos haina, aveam pe sub haină gentuța aceea, știți, o protejam ca să nu o prăpădesc, așa, mi-a pus-o bunica, Dumnezeu să o ierte, mama bătrînă, zice: <băi, Nicușor, pune asta pe sub haină ca să nu o prăpădești pînă la școală>. Bun, și în felul ăsta am demonstrat că merit locul la grădiniță, deși eram cu un cap mai înalt decît toți colegii mei”.
