„Eu am fost coleg cu Victor o perioadă. Este adevărat că o perioadă scurtă, la Cenaclul <Flacăra>, între anii 1981-1982. Îmi pare atît de rău că a plecat dintre noi. Ultima dată m-am întîlnit cu Victor acum doi ani de zile la un festival de poezie organizat la Brăila. În 2019 el a venit la Brăila cu soția lui. Arăta bine, era fain și i-am făcut un portret. Îmi povestea cu bucurie că și-a făcut o căsuță undeva pe Valea Prahovei. Chiar a zis că atunci cînd ajung prin zonă să trec și pe la el. N-am ajuns din cauza programului încărcat. Relația mea cu Victor a fost foarte frumoasă, plăcută, elegantă. Diferența de vîrstă între mine și Victor era de 7 ani. Îmi pare atît de rău că s-a dus, pentru că putea să mai trăiască. Victor era legat și de Suceava prin familia Cozmei. A fost și va rămîne nașul lui Victoraș, băiatul lui Tania și Ion Cozmei”. Mihai Pînzaru-PIM.
(Foto: Pagina de Facebook a artistului)






