Pictura vibrantă a lui Nicolae Stoica


Directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, despre pictorul Nicolae Stoica, artistul redescoperit prin expoziția deschisă la Muzeul de Istorie din Suceava pînă pe 30 august, un artist cu un parcurs impresionant:

Eu aș vrea să vă dau cîteva date despre Nicolae Stoica, un personaj despre care se știu foarte puține lucruri. Expoziția are, în primul rînd, o valoare istorică. Acest Nicolae Stoica, născut în 1902, a fost remarcat de istoricul Nicolae Iorga, după ce a făcut Belle Art-ul la București, trimis la Roma să facă Academie de Arte, apoi a fost la Sorbona, unde a făcut conservare-restaurare. În 1942 a făcut parte din grupul care a reprezentat un grup de 21 de artiști, între care era Palade, de exemplu, Ciucurencu și așa mai departe, care au reprezentat România la Bienala de la Veneția. După, mă rog, a participat la tot felul de expoziții în spațiul german, în Austria, în spațiul italian și, bineînțeles, în România. Este prezent, dacă nu mă înșel, la toate edițiile de expoziție națională, organizate sub egida Casei Regale. Din 1945, însă, intră într-un con de umbră. Este cel care a pictat, de exemplu, capela Mănăstirii Antim, unde a funcționat celebra mișcare <Rugul Aprins>. Spuneam, intră într-un con de umbră, este însă recuperat de Patriarhia Română, devine profesor și apoi devine membru, pînă la membru deplin în Comisia Națională de Pictură Bisericească. Iar capodopera religioasă este reprezentată de Catedrala Mare Ortodoxă din Tîrgu Mureș, pe care o pictează între 1978-1986 în mai multe tehnici. Toată lumea vorbește despre această lucrare ca fiind o capodoperă.

Și, foarte important lucru, pictura, sigur, care a costat bani mulți, a fost sprijinită și finanțarea a fost sprijinită, mai exact, de Emil Bodnăraș, care este din Iaslovăț și, la vremea aceea, era președinte al Consiliului de Miniștri. Un personaj foarte interesant, o pictură vibrantă, care cred că va plăcea foarte mult, vorbesc de pictura laică, ce se află pe simezele muzeului nostru. 42 de lucrări. Expoziția este deschisă pînă pe data de 30 august”.