Părinți greu de convins

Noi sîntem robii unor mentalități. Părintele dacă nu-l vede pe copil cu ghiozdanul plin mergînd la școală și iarăși mai plin venind acasă spune că nu face școală. Este complicat să-i învățăm pe părinți că se poate și altfel, pentru că deja ne-am închistat în niște forme și credem că numai așa este normal. Este foarte greu pentru unii părinți să accepte ceva nou. Mai este o problemă cu părinții, aceea de a-i convinge că al lor copil e de școală profesională și că nu-i nimic rușinos în asta. La școală încercăm nu teoretic să vedem spre ce-i înclinat acel copil. Spunem în clasa a VIII-a că-i o bijuterie copilul acesta, dar nu are rost să facă matematică-informatică. Atunci, părintele zice: <Păi, cum, copilul meu să nu facă liceul?> Așadar, problema o avem cu părinții, și asta la nivel general. Lasă-l pe copil la profesională și dacă vrea să se dezvolte poate apoi să facă liceul și chiar să se ducă la facultate. Le explicăm părinților că este timp pentru toate. Vrei după profesională să faci liceul, faci liceul, faci facultate. Dar dacă tu ești dotat de Dumnezeu cu abilitățile astea practice folosește-te de ele. Este foarte greu să convingi părinții. Sînt părinți care nu au reușit să facă ceva și au pretenții de la copil, neținînd cont de aptitudinile sale. Ceva ce definesc ei, ceva ce cred ei că-i important. S-ar putea ca acel ceva al meu ca părinte în loc să-i fie de folos, să-i aducă mari prejudicii copilului, să aducă prejudicii formării lui. Asta nu înțelegem noi, părinții. Eu cred că toți copiii de la <Filadelfia> au fost încurajați să vorbească, să-și spună of-urile, iar noi încercăm să-i ajutăm. Cred că menirea noastră, a fiecărui cadru didactic, este să-i ajutăm pe copii și pe părinți. Avem o școală a părinților, încercăm să stăm de vorbă cu ei, încercăm să-i orientăm pe copii spre un viitor pentru care ei au acele deprinderi. Copiii de la <Filadelfia> știu că ușa este deschisă, nu numai la psihologul școlii, ci și la diriginte, și la mine. Oricînd pot să vină”. Directorul Liceului Teoretic ”Filadelfia” Suceava, Ioan Bădeliță.