Oameni de treabă

După ce Wizz Air a anunțat că renunță la baza operațională de la Suceava și că anulează cinci curse internaționale, autoritățile caută înlocuitori. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a anunțat că ”o delegație a Aeroportului Suceava, în frunte cu directorul Ioan Măriuța, a fost prezentă în capitala Irlandei, la Dublin, la o discuție cu una dintre cele mai mari companii de aviație, pentru a aduce argumente privind deschiderea de curse internaționale de pe aeroportul din Suceava”.

Dacă irlandezii vor accepta să vină la Suceava, atunci vor trebui adresate mulțumiri componenților naționalei de rugby a României, care le-au demonstrat irlandezilor că românii sînt oameni de treabă, după ce România a fost învinsă de Irlanda la Campionatul Mondial din Franța cu 82 – 8.

Rugby or not to be