Sînt sigur că fiecare partid din România, dar și din lume, ar fi bucuros să aibă o propagandistă de talia Angelicăi Fădor. Orice mărgică face PNL-ul, doamna Fădor o ia de pe jos, o șterge bine cu o cîrpă de catifea ca să-i dea strălucire și o bagă în ochii electoratului.
Și de Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli deputata PNL de Vatra Dornei a avut ceva de spus: ”Astăzi marcăm Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, pe fondul creșterii alarmante pe care fenomenul bullyingului și al agresivității în școli a avut-o în ultimii ani. Ministerul liberal al Educației s-a implicat activ în promovarea toleranței și a respectului reciproc, implementînd măsuri de limitare și stopare a violenței în mediul școlar. Printre acțiunile derulate se numără: includerea în Legile Educației a Planului Național pentru Siguranță în Învățămîntul Preuniversitar și a Planului Național de Combatere a Violenței Școlare, derularea de campanii de conștientizare, precum și activități specifice în cel puțin 250 de școli (care au vizat 20.000 de elevi și 10.000 de părinți)”.
În primul rînd, propagandista a uitat să amintească faptul că mama, tatăl, unchiul și verișorul Legii Educației este inegalabilul și inestimabilul tăcut de la Sibiu.
În al doilea rînd, nu știam că în România sînt mai multe ministere ale Educației, că pe lîngă ministerul liberal există ministerul social-democrat, ministerul userist, ministerul aurist și ministerul sosist.
În al treilea rînd, ce înseamnă 250 de școli într-o țară în care există în jur de 7.000 de unități de învățămînt și 20.000 de elevi, în condițiile în care populația școlară, inclusiv cea care merge la grădiniță, este de vreo 4,5 milioane de suflete?
Mi(ni)sterul Educației




