Muzeul Național al Bucovinei găzduiește, între 2 iulie și 4 octombrie, expoziția ”Patrimonii culturale vizibile – Costume tradiționale din România și Japonia”. Conservatorul Emerit al Metropolitan Museum of Art din New York, Florica Zaharia, curatorul expoziției, vorbește despre legătura dintre culturile română și japoneză, despre misiunea de a pune patrimoniul textil românesc în dialog cu alte civilizații și despre colecția construită de familia sa în mai bine de 50 de ani. Fondatoarea Muzeului Textilelor din Băița explică și de ce Suceava a devenit un loc special pentru proiectele sale culturale și cum un muzeu din mediul rural poate atrage cercetători și vizitatori din întreaga lume:
Întotdeauna Suceava
”(Cum de ați ales Suceava pentru această expoziție?) Suceava o alegem întotdeauna, pentru că este prietenă de mulți ani, pentru că respectăm profesionalismul pe care îl găsim la Muzeul Bucovinei. Dintotdeauna este un loc drag la care ne întoarcem de fiecare dată cu plăcere. (Pentru așa o expoziție, credeți că va fi public?) Noi sîntem siguri că publicul va fi receptiv la această expoziție, pentru că piesele pe care le expunem aici și cu care venim sînt deosebite din punct de vedere estetic, din punct de vedere tehnic, sînt rare…, e rar subiectul de a crea și de a vedea un asemenea dialog între culturi. Sperăm că aceasta o să fie incitantă pentru public și o să ridice probleme, o să ridice chestiuni de discuție a identităților culturale, ceea ce ne și propunem, de fapt, cu această expoziție. (Cum v-ați gîndit să împletiți aceste două culturi, cea română și cea japoneză?) E parte din misiunea muzeului nostru și e parte din întrebările pe care mi le-am pus cu mulți ani în urmă, și pe care mi le pun și astăzi. Unde se găsește România? Unde este identitatea culturală a României? Unde sînt textilele noastre în această lume? Și cum ne poziționăm vizavi de alte culturi? Asta este misiunea Muzeului Textilelor și continuăm dialogurile culturale ca parte din misiunea noastră. Deci, lucrurile se leagă între ele.
Prietenie româno-niponă pe pămînt american
De ce România și Japonia? De data aceasta este România și Japonia pentru că este o cercetare pe care am început-o cu aproape patru decenii în urmă. Cînd eram în Statele Unite, la muzeul din New York. Au fost dialoguri pe care le-am purtat în special cu una dintre colegele mele și bună prietenă și curatoare care lucra la Departamentul de Conservare a Textilelor. Este o legătură. Ea japoneză, eu româncă. Sigur, fiecare eram nostalgice, plecate de acasă, discutam, vorbeam despre experiențele noastre dintotdeauna, trăind în culturi tradiționale, iată că prima legătură este aceasta – două țări cu o cultură tradițională și, sigur, materialele textile care ne leagă sau ne separă. Și din discuțiile acestea, lucrînd cu vasta și foarte impresionanta colecție a Muzeului Metropolitan, în special materiale textile japoneze, eu cunoscîndu-le pe cele românești de acasă, cunoscîndu-le într-o oarecare măsură, pentru că înveți toată viața și le descoperi, încă mai avem ce descoperi chiar din cultura românească în care am crescut….
Departamentul de conservare a textilelor, unde am lucrat aproape trei decenii, era format din oameni din toată lumea. La un moment dat aveam un departament conservator din 16 diferite țări. Toate continentele. Sigur că, în decursul timpului, am dezvoltat un mare interes pentru materialul japonez, materialul textil japonez. În special m-au fascinat și mă fascinează în continuare modul în care această cultură, izolată fiind oarecum, diferită de România, unde sîntem un pămînt de trecere, de la stînga la dreapta, sus și jos, modul în care japonezii și-au folosit resursele ca să le servească condițiilor în care trăiesc.
Cultura trebuie să existe și-n mediul rural
(Spațiul muzeal, cum vi se pare aici? Se pretează pentru ceea ce expuneți?)
Este un spațiu foarte interesant, neobișnuit, dar cu o arhitectură care atrage și care este foarte bine evidențiată. Publicul o să decidă. Noi credem că expoziția s-a așezat foarte bine în spațiul respectiv. Sigur, sînt probleme de control al condițiilor de mediu și apreciem că muzeul a făcut tot ceea ce trebuie în acest sens. Vorbim de lumină, vorbim de umiditate, de temperatură, bineînțeles, toate la un loc, și apreciem foarte mult că muzeul face eforturi deosebite în a asigura aceste condiții. (La muzeul pe care dumneavoastră îl aveți la Băița, vă bucurați de o prezență bună a publicului?) Este foarte interesant ce se întîmplă în instituțiile de cultură, muzeale, în toată lumea, de fapt. Nouă, multă lumea ne-a spus, și cei de la New York, și cei din România: <Veți aduce colecția, veți deschide o instituție culturală la București sau la New York?>. Nici una, nici alta. Este în mediul rural. Cultura trebuie să existe și în mediul rural. Și, astăzi, cu mijloacele pe care le avem de a ne face cunoscuți, de ce nu să facem acest lucru?! Sîntem foarte încîntați că sîntem acolo. Sigur, nu avem publicul pe care-l are Suceava, sau pe care-l are Bucureștiul, sau New Yorkul, milioanele de vizitatori care vin din toată lumea și merg la Metropolitan. Dar ce ne face foarte mare plăcere este să vedem că vin oameni care sînt interesați și care știu exact ce vor să vadă.
Majoritatea publicului de la noi vine cu intenția de a învăța mai mult și de a cunoaște. Și încercăm de cîte ori putem să avem un dialog cu cei care vin. Sigur, avem cercetători, avem studenți, am avut un Fulbright Scholar, ne vine chiar în vara aceasta un student de la <Smith College> din Statele Unite, ne-au venit studenți de la București, de la Timișoara, de la Arad… În fine, nu ducem lipsă de oameni interesați de ceea ce facem. Este un muzeu total diferit de ceea ce lumea se așteaptă. Multă lume care vine așteaptă să vadă toată colecția aici, pusă la un loc, se așteaptă să vadă un muzeu etnografic… Nu este așa. În primul rînd, este un muzeu care are o colecție puțin diferită. Cam jumătate din ceea ce deține muzeul sînt piese din patrimoniul românesc, iar cealaltă jumătate sînt din diferite culturi ale lumii. Tocmai de aici materialul de care avem nevoie pentru construirea acelor dialoguri culturale despre care vorbeam. Nu expunem toată colecția deodată. Se expune vizavi de o temă de cercetare. Întotdeauna în spatele unui program există o cercetare, de obicei de lungă durată. Expunem temporal, materialul organic, în special care alcătuiește colecția textilă, este foarte sensibil și nu sînt de acord cu expunerea de durată, care deteriorează din foarte multe perspective materialul.
Piesele pe care le avem sînt colecționate pe o durată de peste 50 de ani. Soțul meu și cu mine am început și, mai tîrziu, fiica noastră, Ana, ni s-a alăturat. Am început să colecționăm de cînd eram studenți. Să nu mai spun că am valorificat, am tezaurizat foarte mult și piesele care ne-au venit din familie, care au și ele importanța lor și cu care am început colecția. Deci s-a adunat în timp. Sigur, trăind la New York, avînd posibilitatea să voiajăm în diverse țări, colecția a crescut mult și din acea perioadă.
Mai sînt oameni care se gîndesc cu respect la patrimoniul românesc
(La muzeu, la Băița, au fost și foști colegi de-ai dumneavoastră?) Foarte mulți! Și de la New York, și din Statele Unite, dar și din toată lumea. Colegi din Franța, colegi din America, au venit oameni din Australia.
Mă întorc puțin, vorbind despre colecție. Atunci cînd oamenii văd că ești pasionat și văd că faci ceva pentru acest material, pe care îl pierdem pe zi ce trece, ți se alătură. Ei, unul dintre cele mai interesante suporturi care le-am primit a fost de la instituția mea, unde am crescut profesional, de la Metropolitan Museum of Art, vorbesc în 2018 – ca și semn de suport și apreciere pentru ce facem ne-au donat o foarte mare și interesantă colecție, o parte din piese. O să le vedeți în expoziția de la Suceava. Practic, vorbim de 1.871 de piese din aproape 100 de culturi, inclusiv cea românească.
(Am văzut cu cîtă pasiune vorbiți, normal că este vorba despre pasiune 100% la dumneavoastră, dar mai sînt așa oameni pasionați în țară ca dumneavoastră de acest domeniu?) Sigur că sînt. Unii sînt din grupul profesioniștilor și, din păcate, trebuie să spun că sîntem puțini, dar revenind în țară și fondînd această instituție au venit spre noi neașteptat de mulți privați care au pasiune pentru un anumit tip de material, fie textil, fie de altă natură. Dar există colecții și există oameni care se gîndesc cu respect la trecutul și la patrimoniul românesc”.
