Măturătorul de presă

  • Inculpatul i-a adus ameninţări cu acte de violenţă unui polițist, respectiv i-a spus că “îl va omorî, îl va urmări, îi va mînca ficaţii, îi va scoate inima, îl va arunca de la balcon”. Toate aceste ameninţări au fost proferate de faţă cu mai mulţi poliţişti.
  • Cervida a fost preluată de un angajat al AJVPS Suceava și cel mai probabil după ce se va însănătoși va fi eliberată înapoi în natură. Mașina care a lovit căprioara are o serie de avarii, care vor fi reparate pe cheltuiala proprietarului.
  • O șoferiță băută a avariat două mașini și o țeavă de gaz, pe o stradă din Suceava.
  • Condamnat cu suspendare, dar obligat să achite un prejudiciu de peste 200.000 de lei pentru afaceri la negru cu tablă de casă. Bărbatul din Verești a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală și spălare de bani, cu tablă de acoperit case.
  • A intrat cu mașina într-o poartă, sub ochii polițiștilor. La volan era un tînăr beat, fără permis, iar autoutilitara era furată.
  • Un puști de 14 ani, la volan, a intrat într-un stîlp, în timp ce fugea de polițiști. Polițiștii de la Gălănești s-au sesizat și au plecat în urmărire, după ce au observat că mașina nu avea deloc numere de înmatriculare.
  • Polițiștii de la Broșteni au prins un ieșean care figura în baza de date ca urmărit general, după ce au efectuat verificări asupra unui bărbat care le-a atras atenția, fiind străin de localitate și avînd asupra sa două bagaje voluminoase.
  • Polițiștii de la Șcheia s-au deplasat în comunitatea romă locală a neamului Cuțitariu însoțiți de o grupă de luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale, pentru a preîntâmpina posibile incidente. Nu a fost însă cazul.