Analistul economic Daniel Apostol a publicat pe profit.ro editorialul ”Cît ar costa, de fapt, o notă proastă acordată României?”, iar pe jurnalul.ro editorialul ”Cum poate ajunge o decizie de rating financiar să-ți scumpească viața de zi cu zi”, ambele comentarii cu referire la decizia Fitch de a menține calificativul României la BBB-, în condițiile în care exista riscul ca acesta să fie scăzut la ”junk”.
”Cînd agențiile astea internaționale, precum Fitch, evaluează o țară, au de găsit răspunsul la un singur lucru, la o singură întrebare: cît de sigură este țara pentru cei care împrumută bani țării? Trecerea de la statutul pe care îl avem în prezent, un statut BBB-, recomandat investițiilor, la statutul junk, care înseamnă într-o traducere corectă, de specialitate, nerecomandat investițiilor, ferește-te de această țară, este trecerea, de fapt, a unei granițe roșii, care aduce consecințe directe pe termen imediat și pe termen mediu. Șocul imediat este faptul că, la aflarea unei astfel de știri, capitalul străin pleacă imediat, fără să discute. Pentru că nu e vorba de mîndrie, de orgoliu, e vorba de un regulament. Fondurile, de exemplu, fondurile de pensii internaționale, globale, fondurile suverane de investiții, marile companii de investiții și de asigurări, au o lege internă foarte strictă. Nu au voie, prin lege, să dețină titluri emise de state, de țări care nu dețin certificatul de siguranță financiară. În momentul în care România ar primi un astfel de certificat de proastă purtare, de prost comportament financiar, se declanșează, dacă vrei, un efect de domino. Fondurile despre care am vorbit își retrag automat, dau spre vînzare obligațiile românești, ceea ce înseamnă că se duc pe bani puțini. Sute de milioane de euro, sute de milioane de dolari din care se finanțează datoria publică a României ar dispărea peste noapte de pe piață. Cînd se întîmplă un astfel de fenomen, prețul banilor crește. Într-o astfel de situație, pe care nu ne-o dorim, evident, pentru a putea să își plătească obligațiile către cetățeni, respectiv pensii, salarii la sectorul public, să finanțeze proiectele de infrastructură începute, statul român ar trebui să se împrumute la dobînzi mult, mult mai mari de pe piețele internaționale. Banii pe care Ministerul de Finanțe i-ar aloca ulterior pentru a plăti aceste dobânzi nu apar din aer. Acești bani, tot Ministerul de Finanțe va trebui să-i aloce din buget, tăind de la construcția de autostrăzi, de la ridicarea de spitale sau de la dotarea de spitale, de la modernizarea școlilor. Și, treptat, treptat, se mai manifestă, în paralel, o altă consecință – presiunea asta directă pe lumea financiară se transpune într-o presiune directă pe moneda națională. Leul s-ar deprecia în raport cu dolarul, în raport cu moneda europeană, cu consecințe imediate, pe care le-am resimți imediat la raft sau la buzunar. Tot ceea ce importăm, și România trăiește în proporție semnificativă din import, hrană, medicamente, tehnologie, motorină, totul ar deveni peste noapte mai scump. O notă de plată pe care fiecare familie și fiecare cetățean ar ajunge să o plătească, pentru că nu reușim, la nivel de stat, să demonstrăm stabilitate financiară”.
