Pe 5 mai, la ora 16.27, am aflat de la Consiliul Județean Suceava că ”modernizarea corpului B al Bibliotecii Bucovinei <I. G. Sbiera> din Suceava se apropie de final”. Deci, nu că sînt finalizate, ci că se apropie, pîș-pîș, de finalizare. ”La exterior, lucrările sunt aproape încheiate. Au fost finalizate termosistemul, tencuiala decorativă și finisajele fațadei. În perioada următoare vor fi montate echipamentele de climatizare (aparatele de aer condiționat) și ultimele elemente de exterior. A fost reorganizată și zona din jurul clădirii. Au fost introduse cablurile subterane între corpuri, au fost amenajate curțile englezești (deschideri care permit pătrunderea luminii naturale și ventilarea spațiilor de la subsol) și platformele pentru sistemele moderne de ridicare și returnare a cărților în afara programului”. Și alte alea.
În comunicat era citat președintele CJ, social-democratul Gheorghe Șoldan, spunînd: „Bibliotecile trebuie să țină pasul cu tehnologia, dacă vrem să fie atractive pentru tineri și utile pentru întreaga comunitate. La Biblioteca Bucovinei vom avea servicii moderne: cititorii vor putea rezerva o carte și o vor putea ridica dintr-o casetă exterioară, inclusiv seara, după program, sau în weekend. La fel, cărțile vor putea fi returnate automat, fără prezența unui bibliotecar. De asemenea, documentele vechi sau cărțile rare vor fi scanate și vor fi publicate într-o bibliotecă digitală accesibilă online din orice colț al lumii”.
Comunicatul a fost transmis pentru a inunda presa suceveană fix în ziua în care PSD și AUR au votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, iar pe rețelele de socializare era în plină desfășurare festivalul de cuvinte grele la adresa celor două partide. De aceea, lumea trebuia să afle că PSD se ocupă și de sufletul cetățenilor, nu doar să le umple acestora butoaiele cu lapte și miere.
Laptele și cornul abundenței






