”Eu am fost pe partea umană și am fost atașat în special de profesorii de filozofie. Am avut doi profesori de filozofie foarte buni, fiind vorba despre domnii Crăciun și Romenco. Amîndoi, din păcate, au trecut la cele veșnice. Deși era un tip destul de aspru, domnul Romenco a fost un profesor foarte bun și am fost cu el la multe olimpiade, inclusiv pe țară, unde nu am fost premiat. Atunci aveam Revoluția înfăptuită de marxism în filozofie. Domnul Romenco era un tip care părea foarte sobru, dar în realitate era foarte uman. M-am simțit foarte bine în anii de liceu și chiar i-am iubit și pe domnul Crăciun, și pe domnul Romenco. În același timp, am făcut și foarte multă literatură universală. Am citit foarte mult, de la Bertold Brecht pînă la James Joyce. Discutam despre comunism și discutam de Bucovina, discutam de filozofia idealistă cu domnul profesor Crăciun. Erau discuții foarte libere, dincolo de manual, dincolo de canoanele pe care astăzi le punem pe seama perioadei respective. Erau profesori open minded, chiar dacă oficial nu erau. La clasă și în afara clasei erau grupuri de elevi care se pregăteau pentru facultate. Citeam foarte mult, și în Rădăuți era perioada în care stăteam la coadă la cărți la un anume domn Gheorghiță. Și el a murit, Dumnezeu să-l ierte. Domnul Gheorghiță era librarul orașului și ca să cumperi o carte de Mircea Eliade, care în 1986 a emigrat și a fost pus la index, trebuia să stai la coadă, să-ți dea pe sub mînă. Am stat la coadă la ouă, am stat la coadă la pîine, am stat la coadă la carne și am stat la coadă la cărți. Acuma sînt elevi cărora de multe ori le-am oferit o grămadă de cărți, însă nu vor să citească. Este o mare problemă. Atunci a fost singura perioadă în care realmente am stat, și am stat ore bune la coadă, ca să iau cartea <Tratat de istorie a religiilor> scrisă de Eliade. Bine, mi s-a livrat cu un text al lui Ceaușescu, dar asta nu a contat. Am fost foarte atașat de <Hurmuzachi>. A fost cea mai frumoasă perioadă a mea. Cred că prin excepție, dacă aș putea să repet ceva din viața asta, mi-aș dori anii de la <Hurmuzachi>. A fost o perioadă extrem, extrem de frumoasă. Ne distram cum ne distram și era tot ceea ce se poate legat de viața de elev. A fost o viață de elev normală, dar care mie mi se pare una specială. Anii de la <Hurmuzachi> au fost ani excepționali. Am rămas cu o parte din prietenii din liceu, pentru că unii au plecat, fetele s-au măritat, ș.a.m.d. Am un coleg de liceu, de etnie rromă, cu care m-am împăcat bine. Mi-am amintit că a luat un 3 la filozofie, pentru că l-am ținut să stea la oră. I-am promis că nu-l ascultă profesorul. Nu am știut că domnul Romenco avea un obicei să deschidă catalogul dintr-o dată și la cine se deschidea îl asculta. Am avut probleme cu fizica, însă din motive mai sentimentale. Aveam o prietenă și lipsisem la cîteva ore. Era și faza națională atunci la olimpiadă. Domnul Crăciun m-a învoit, dar doamna profesoară de fizică mi-a spus că trebuie încheiate mediile. N-aveam note și mi-aduc aminte că mi-a dat un test cu difracția luminii. Eu am dat-o cu Platon, am încercat să o dreg cumva și a ieșit cît a trebuit. Am fost un elev normal”. Doctorul în istorie Daniel Hrenciuc, fost elev al Colegiului ”Eudoxiu Hurmuzachi”, colegiu care a împlinit 150 de ani de la înființare.
