Biserică zidită în doar cinci luni jumate
”Biserica din Sfîntul Ilie este una din bisericile reprezentative din județul Suceava, este ctitoria voievodului Ștefan cel Mare, care a ridicat-o în satul domnesc Șcheia, sat care făcea parte la vremea respectivă din ocolul Sucevei. A fost construită în 1488, în același an cu Voronețul, între 1 mai și 15 octombrie. Pe un amplasament mai vechi, o altă mănăstire mai veche, o mănăstire de călugări. Aș citi pisania: ”Eu, Ștefan voievod, fiul lui Bogdan, voievod domn al Țării Moldovenești, am zidit acest hram în numele Sfîntului Proroc Ilie. Și s-a început în anul 6996 (1488) în luna mai 1 și s-a sfîrșit în același an octombrie 15”. Ca atare se vede ritmul de construcție destul de ridicat, pe de altă parte efortul financiar a fost important dacă ne gîndim că în același an s-a construit și biserica Sfîntul Gheorghe a mănăstirii Voroneț de astăzi.
Dacă nu ar fi fost otrăvit, Ștefăniță ar fi fost mai mare ca Ștefan cel Mare
Din păcate, această biserică, fiind foarte aproape de Suceava, a avut mai multe perioade complicate, în sensul că a fost jefuită în mai multe rînduri, i s-a dat foc, a rămas fără acoperiș, ș.a.m.d. Începem cu anul 1497, cînd spune Grigore Ureche: ”Leșii umblă prin păduri de a afla prăzi și jafuri”. Evident, jefuiesc cu această ocazie și mănăstirea Sfîntu Ilie. Ea va fi refăcută pe lîngă Ștefan cel Mare de fiul său Bogdan al III-lea și, important, de nepotul lui Ștefan cel Mare, Ștefan cel Tînăr, și anume Ștefăniță. Fac o precizare: dacă Ștefăniță nu ar fi fost otrăvit, risca să fie în istoria Moldovei mai important ca Ștefan cel Mare. Era un voievod foarte războinic, foarte hotărît, foarte dinamic. Ștefăniță este cel care pictează frescele interioare. Este o întreagă discuție aici în legătură cu momentul pictării: cine a pictat-o raportat la tabloul votiv. Pentru că tabloul votiv îl are pe Ștefan cel Mare, îl are pe Bogdan al III-lea, are încă un Ștefan și pe Maria Voichița. Ștefan cu Ștefăniță nu s-au cunoscut. Ștefăniță s-a născut după moartea lui Ștefan cel Mare. Și de aici, mă rog, calculele făcute de către specialiști au dus la ideea că pictura a fost realizată între 1522 și 1526. De ce? Pentru că în 1526 Ștefăniță se căsătorește și dacă ar fi fost post 1526 ar fi fost și soția acestuia. Nu apare, apare însă Maria Voichița. Sigur, pictura exterioară, atît cît se mai păstrează astăzi, a fost realizată în vremea lui Petru Rareș. Petru Rareș este de fapt cel care pictează la exterior Moldovița, Voronețul, Probota, biserica Sfîntul Gheorghe a mănăstirii Sfîntul Ioan cel Nou, Rîșca și, bineînțeles, Sfîntu Ilie.
Au jefuit ca niște păgîni, nu ca niște creștini
Un alt moment trist pentru biserica Sfîntul Ilie este cel din 1538, cînd Petru Rareș își pierde prima domnie. La vremea respectivă Suceava este asediată de oștile lui Suleyman Magnificul, care jefuiesc ogoarele, risipesc așezămîntul monastic și pîngăresc biserica, în sensul că distrug o parte din frescele interioare, decapitînd ovalul fețelor ctitorilor. Se observă și astăzi acest lucru. Ovalul fețelor ctitorilor a fost scociorît, să spun, și ele au fost reparate cel mai probabil în vremea lui Petru Rareș, care în a doua domnie are o întreagă operă de ctitorit și pictări. Un alt moment important, tot trist, din păcate pentru Sfîntu Ilie cele mai multe momente sînt triste, este cel din 1653, cînd ginerele lui Vasile Lupu, Timuș Hmelnițki, vine la Suceava cu motivația de a-și elibera din Cetatea de Scaun soacra. Cetatea de Scaun era asediată în acel moment de domnitorul Gheorghe Ștefan. Este un moment destul de complicat în istoria Moldovei, acest Timuș Hmelnițki se apucă și jefuiește toate așezămintele din jurul Sucevei: Dragomirna, se duce la Putna și o arde, ca să curgă aurul de pe pereți, numai ”lucruri pozitive”. Spune Miron Costin că au jefuit așezămintele nu ca creștini, ci mai mult ca păgîni. La 1702, Constantin Duca, domn al Moldovei, spunea despre secolul al XVII-lea că războaiele turco-polone care s-au desfășurat în cea mai mare parte pe teritoriul Moldovei au dus la pustiirea mănăstirii și la împrăștierea călugărilor.
Biserica, lăsată fără proprietăți
Urmează apoi secolul al XVIII-lea, un secol destul de liniștit cu înflorirea vieții monahale, în a doua parte a acestui secol la această mănăstire înfiripîndu-se o școală clericală. Știm acest lucru dintr-un raport făcut în urma unei vizite a Arhimandritului Vartolomei Măzăreanu, un personaj important în Biserica Ortodoxă Română și, evident, în cultura medievală. Apoi, începînd cu 1774, nordul Moldovei intră în Austro-Ungaria și provincia Bucovina are alt destin decît Moldova. Starețul mănăstirii Sfîntu Ilie, un anume Macarie, intră în conflict cu autoritățile, pentru că austriecii dau o parte din proprietățile mănăstirii, le dau armenilor. Starețul, evident, se opune, protestează… Mai mult, mitropolitul Moldovei de la Iași și cu opt mari boieri din divan scriu generalului Enzenberg (al doilea guvernator militar al Bucovinei – n.r.) un protest la 10 iunie 1779, pentru ca imediat în 24 februarie 1780 însuși domnul Moldovei să-i scrie lui Enzenberg. Austriecii returnează moșia, însă încearcă să-l compromită pe stareț, spunînd că la slujbe starețul îndeamnă poporul să nu se roage pentru Maria Terezia și Iosif al II-lea. Starețul este arestat și închis la Lemberg (Lvov), dar din lipsă de probe este ulterior eliberat. 1783, 12 august, mare parte din mănăstirile din Imperiul Austriac se desființează, este cazul și în Bucovina, rămîn doar trei mănăstiri. Se desființează și mănăstirea Sfîntul Ilie, iar călugării sînt mutați la Moldovița. Biserica rămîne a satului și de aici iarăși o serie de probleme financiare. Bineînțeles, terenurile sînt cumulate în Fondul Bisericesc și astfel Biserica rămîne și fără proprietăți.
Chilii transformate în ateliere de prelucrat piei
8 iulie 1792, un incendiu distruge în întregime acoperișul. Avem iarăși un raport la 8 august 1795 în care se spune că în chilii era deja instalată o fabrică de argăsit (prelucrat – n.r.) piei. Nu este singurul caz. Biserica Sfîntu Gheorghe – Mirăuți devenise hală de piei. Urma să fie demolată, dar a fost salvată de Karl Romstorfer. La 1823 avem informația că biserica încă nu avea un gard. În 1826 un raport al preotului paroh spune că începe să cadă tencuiala pe partea de nord. Gardul se va construi din piatră la 1833, apoi 11 ani mai tîrziu se va construi o clopotniță din piatră. În ceea ce privește iconostasul, cel vechi nu s-a păstrat. Actual iconostas a fost executat în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, undeva pînă la 1750”. Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei, despre Biserica din Sf. Ilie, care a fost resfințită pe 20 iulie 2022.
