”Nicolae Iorga a fost istoric, profesor universitar, enciclopedist, poet, dramaturg, critic literar, memorialist, gazetar, publicist, om politic și, sigur, membru titular al Academiei Române. Un om cu o operă impresionantă: 1.003 volume, 12.755 de articole și studii, 4.963 de recenzii. Este unică în istoria românilor o astfel de personalitate”.
„Nicolae Iorga este cel care a deschis drumuri către aproape toate disciplinele istorice. În cele 1.003 volume sînt domenii pe care le-a atins și la care nici nu te-ai fi gîndit. De exemplu, <Istoria românilor prin călători>. Mai are <Viața lui Ștefan cel Mare>, <Istoria Românilor prin fețe de domni și domnițe>. Un mare bizantinolog a fost Nicolae Iorga. Nu întîmplător a fost recompensat de, practic, toate universitățile importante din lume. De altfel, asasinarea sa a avut un ecou negativ important în toată Europa și a reprezentat o palmă grea dată României atunci. El a fost ucis de legionari, luat de acasă. A avut loc un cutremur, iar vila sa de la Sinaia a suferit pierderi, era în restaurare, ca urmare s-a mutat într-un alt spațiu, tot în Sinaia, și a fost ridicat de legionari de acasă la ora 17.30, motivîndu-se că trebuie să meargă la București pentru un interogatoriu. În dimineața zilei de 28 noiembrie 1940 a fost găsit ucis în județul Prahova, într-o pădure.
Interesant este că, ulterior, s-au făcut cercetări – același echipaj, cu aceeași mașină, în aceeași noapte l-a ucis în pădurea de la Snagov pe Virgil Madgearu. A fost o lună foarte cruntă. Motivația legionarilor a fost că din cauza lui Iorga, căpitanul Corneliu Zelea Codreanu a fost ucis. În fapt, lucrurile stau în felul următor: Zelea Codreanu căpătase foarte multă trecere la publicul larg, legionarii făcuseră o serie de librării românești, cantine pur românești și Carol al II-lea, inițial, a încercat să înglobeze garda, nu s-a înțeles cu Codreanu și-atunci a încercat s-o distrugă, cu toate că Germania i-a spus să o lase în pace. A căutat mereu motiv să decimeze Garda de Fier. Și, la un moment dat, s-a apucat să închidă aceste librării și aceste cantine. Iorga a fost pentru închiderea cantinelor și i-a comunicat în mod public, printr-un mesaj, acest lucru lui Codreanu. Asta se întîmpla în martie 1938. Zelea Codreanu i-a răspuns lui Nicolae Iorga printr-o scrisoare deschisă și i-a spus că nu este cinstit, că a uitat că și el a militat pentru comerțul românesc care să taie din aripile celui evreiesc etc. După o discuție cu I.G. Duca, care era ministru de interne atunci, Iorga a făcut o plîngere la Parchetul Militar pentru calomnie. Practic, ăsta a fost motivul pentru care Zelea Codreanu a fost arestat, condamnat la șase luni de închisoare, iar în cele șase luni – aici au fost destule discuții/negocieri cu Germania – i-au mai găsit și alte învinuiri și a fost condamnat la zece ani de muncă silnică. La un transfer spre închisoarea Rîmnic au fost executați (strangulați, arși). L-au considerat vinovat pe Nicolae Iorga. De aceea s-a întîmplat ce s-a întîmplat. Și Duca a fost asasinat, la Sinaia, în gară.
Cred că încă se mai studiază Nicolae Iorga la istorie. Nici nu ai cum altfel, oriunde te învîrți dai de Nicolae Iorga. Sigur că a fost o minte enciclopedică, o memorie fabuloasă. El a terminat studiile universitare într-un an, la Iași – patru ani într-un an. Ulterior a studiat și la Leipzig.
Era un personaj pitoresc. E celebră chestiunea: cînd Iorga conferenția la Universitatea din București, se opreau tramvaiele să asculte lumea conferința. În același timp, era un tip foarte, foarte orgolios. Iorga a scris <Istoria românilor în 10 volume>. Este considerată una dintre lucrările capitale ale marelui istoric. A scris-o enervat fiind de doi tineri, la vremea aia, Petre P. Panaitescu și Constantin C. Giurăscu. Cel de-al doilea ar fi trebuit să-i fie ginere, nu s-a mai întîmplat acest lucru, omul s-a căsătorit cu altcineva. S-a enervat și a scris această istorie impresionantă. De altfel, în momentul în care l-au ridicat de la biroul său, el lucra la notele pentru <Istorie universală> și i-a spus soției sale să aibă grijă de ele.
(În momentul în care a fost asasinat, foarte multe țări au reacționat). Era un savant. Unii spun că este <Voltaire al românilor>, ceea ce nu este lipsit de substanță”. Directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu. Pe 6 februarie, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României, la Muzeul de Istorie Suceava a fost vernisată expoziția ”Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere”.






