Michaela Platon, realizatoare de emisiuni culturale, jurnalistă de film și designer de bijuterie contemporană, despre filmul <One Battle After Another>, regizat de Paul Thomas Anderson, marele cîștigător al Galei Premiilor Oscar 2026, care și-a adjudecat în total 6 statuete, dar și despre <Hamnet>, un alt film care a fost premiat:
”(Michaela, te-a luat prin surprindere lista cu cîștigătorii?) Nu, absolut deloc. Cred că acum vreo 10 ani a mai fost o ediție la care am previzionat exact marile premii. Și anul ăsta la fel. A fost o gală care e considerată unanim una dintre cele mai competitive din ultimii ani. Și pentru că au fost o grămadă de filme puternice care au fost nominalizate, și pentru că s-au detașat unele foarte clar. Să nu uităm de sezonul altor mari premii, BAFTA, Golden Globes, Critics Awards, și așa mai departe, care au dat cumva trendul. Cei cîștigători acolo sînt următorii cîștigători de la Oscar. Oscarurile vin, într-un fel, să confirme. Sau nu știu dacă se confirme. Uneori, filme magistrale au trecut fără să fie confirmate de vreun Oscar, sau niște creatori care ar fi trebuit să fie de mult pe lista Oscarului nu l-au luat niciodată…
Anul ăsta, să revenim la discuția asta, pentru că s-a întîmplat să avem în Paul Thomas Anderson exact exemplu ăsta. Un cineast excepțional, care abia acum primește un Oscar. Toată lumea probabil se întreba cum e posibil ca Anderson să nu aibă Oscar, după ce a făcut <Boogie Nights>, <Magnolia>, <There Will Be Blood>, <The Master>, <Inherent Vice>, <Phantom Threat>… deci, după toate chestiile astea, el nu avea un Oscar. Iată, anul ăsta a înscris și <One Battle After Another>, pe care l-a regizat el, a dominat gala și a obținut șase premii. Șase, nu unul! Inclusiv cel mai bun film și cel mai bun regizor.
Începutul filmului nu știu dacă este cel mai ofertant, dar filmul în sine este super ok. Iar rolurile pe care le fac actorii, cei principali, dar și ceilalți, sînt absolut extraordinare. Toată lumea îl vedea pe Leo (DiCaprio – n.r.) cîștigător. Iată că n-a fost el. Mă rog, se mai împart premiile majore și după alte criterii – trebuie să iasă bine la numărătoare, la culoare, la toate cele…
Sean Penn a făcut un rol magistral (în <One Battle After Another, pentru care a luat Oscarul la categoria <Cel mai bun actor în rol secundar>). Magistral. Din păcate, sau din fericire pentru el, lui Sean Penn nu-i pasă foarte tare în ultima vreme de recunoaștere. El știe cine e. Sigur, s-o fi bucurat. El n-a fost prezent la gală. Să ne amintim că primul lui Oscar, ăla care contează cel mai mult, primul, i l-a dus cu inima deschisă, în semn de prețuire, lui Volodimir Zelenski, Oscarul din 2009 pentru <Cel mai bun actor în rol principal> – pentru rolul politicianului Harvey Milk din filmul <Milk>. Toată lumea știe că el tace și face. Și cînd au fost tot soiul de, nu numai războaie, calamități naturale, nu a chemat presa, nu nimic… Omul și-a văzut de ale lui, a investit acolo milioane de dolari, s-a dus, a ajutat el personal. Deci, nu a trimis niște unii cu camioane să ducă ajutoare. S-a urcat în barcă, în New Orleans, a scăpat, a salvat lume. Mă rog, deci este un personaj. Oricum, mie mi s-a părut senzațional rolul său din <One Battle After Another>. Nu mulți au fost de părerea asta, dar el este unul dintre cei mai mari actori ai generației lui. Așa că, mă rog, este încă o confirmare a faptului că merita.
Cu <Hamnet>, problema este în felul următor: cînd a apărut pe ecranele noastre, o grămadă de critici, influenceri, mă rog, o grămadă de lume care se mai ocupă și cu treaba asta, să-și dea cu părerea, a avut o atitudine pe care eu n-am înțeles-o. Au spus în dreapta și în stînga că filmul nu știu ce, că nu are acuratețe istorică… Bag seamă că oamenii ăștia nu făceau distincția între realitate și ficțiune, dar nu mai vorbesc de treaba asta. Că nu așa, că a fost prea edulcorată povestea, că… Deci nimeni nu a căscat ochii să vadă ce perlă extraordinară este această Jessie Buckley (care a primit premiul Oscar la categoria <Cea mai bună actriță în rol principal> anul acesta, pentru rolul din <Hamnet>), care este o actriță, deși e tînără, are o experiență extraordinară de teatru, de televiziune, chiar și de film… și nu mulți au tresărit la emoția pe care ea o pune în personajul ăsta, Agnes, care este absolut excepțional, uitînd, încă o dată, că filmele memorabile de-aia ne rămîn în minte și în suflet, pentru că au emoție, transmit ceva, vin cu o flacără interioară. Ei, <Hamnet> a avut această flacără. Nu știu de ce oamenii ăștia au ales să nu vorbească la superlativ despre film. Și eu, și Marcel (soțul Michaelei Platon, de meserie jurnalist – n.r.), după ce l-am văzut, am zis <gata, asta este, Jessie Buckley!>. Deci, nu se pune problema. E clar că este la un milion de ani distanță de tot restul, ea este cîștigătoare și iată: Oscar pentru cea mai bună actriță, Golden Globe pentru cea mai bună actriță, BAFTA, Critics’ Choice Award, Actors’ Award, fără să mai punem la socoteală faptul că a primit și multe premii din partea asociațiilor de critici de film. Și premii la diverse festivaluri, tot pentru <Hamnet>.
Așadar, pentru că noi sîntem toți individualități, și avem părerile noastre, e bine nu să ne luăm, așa, ca oile, unii după alții, ci să gîndim cu creierele noastre și să percepem lucrurile cu sufletele noastre. Fiecare are un background personal, cultural, de viață și așa mai departe, deci lucrurile astea se adună în noi și cu ele trebuie să percepem, nu să ne luăm după diverși care au frustrări, au nu știu…
(<Hamnet> este un film foarte dur). Da, și dacă nu ești mamă tresari. Este acolo o situație de viață extremă, pierderea unui copil este una dintre dramele majore ale vieții oricui, iar felul în care Chloe Zhao se apropie de subiectul ăsta este absolut senzațional. Nu numai că a ales fix o distribuție care să-i pună în valoare scenariul, dar a avut și intuiția să îi lase pe actorii ăștia să zburde puțin. Aș recomanda aici, cu tot dinadinsul vreau să recomand, cartea care stă la baza scenariului filmului lui Chloe Zhao, care este romanul scriitoarei Maggie O’Farrell, omonim, carte care este absolut senzațională. Este o carte minunată. Eu am văzut întîi filmul, deși de obicei citești înainte cartea. Nici n-am știut că este o ecranizare și Bogdana (fiica ei cea mare – n.r.) mi-a trimis cartea, și mi-a trimis-o într-un format online, am citit-o plîngînd, deși știam absolut tot. Extraordinar, extraordinar.
Deci, este o ecranizare și să nu trecem cu vederea faptul că și marele cîștigător, <One Battle After Another> este tot o ecranizare. Mă rog, nu chiar ecranizare. Subiectul pornește de la romanul <Vineland> al lui Thomas Pynchon. Se pare că Paul Thomas Anderson are o filiație grozavă pe zona asta de subiecte, pentru că el a mai lucrat cu un text al lui Pynchon la <Inherent Vice> în 2014, dar care era pe altă zonă, pe psihedelic, haotic, mă rog. Dar probabil că-i place literatura lui Pynchon și iată a avut cîștig de cauză, ca să zic așa, luînd premiul pentru <Cel mai bun film> și <Cel mai bun regizor>”. (Foto: IGN)
