Hai să fim serioși

Deputatul PSD de Suceava George Șoldan a bătut toba că a fost el la Ministerul Sănătății și a rezolvat problema medicamentelor lipsă de la Spitalul Municipal Rădăuți. A medicamentelor necesare tratamentelor pacienților infectați cu corona: ”Întrucît această problemă trebuie rezolvată urgent am fost la Ministerul Sănătății, unde am avut o discuție foarte bună cu domnul Vass Levente. I-am relatat situația din spitalul din Rădăuți, respectiv faptul că stocurile de medicamente nu sînt suficiente pentru tratarea tuturor pacienților internați acolo. Domnul ministru-secretar de stat s-a interesat imediat care este situația exactă, a solicitat datele necesare direct de la spital și m-a asigurat că va debloca rapid stocurile de medicamente necesare. La finalul întîlnirii am primit asigurări de la domnul Levente că cel tîrziu la începutul săptămînii viitoare spitalul din Rădăuți va primi toate medicamentele pe care i le-am menționat. Salut deschiderea domniei sale către dialog și disponibilitatea de a soluționa problemele pe care le-am adus la cunoștință”.

Și ca să nu creadă cineva că el doar se dă mare, domnul Șoldan a trimis presei o fotografie cu dumnealui stînd la masă cu Vass Levente.

Domnul Vass s-a născut la Tîrgu Secuiesc, a studiat la Tîrgu Mureș, Sibiu, Cluj, București și Budapesta, este medic urolog și a lucrat la București și Tîrgu Mureș. Domnul Șoldan este din Suceava și a studiat ceva pe undeva și a lucrat pe undeva. UDMR este la guvernare, iar PSD este în opoziție. La Rădăuți, spitalul este condus de un om al primarului PNL, Bogdan Loghin. Și adică un tînăr deputat de la PSD aflat la primul mandat a rezolvat o problemă dintr-o localitate cu primar PNL punînd el o vorbă bună la cineva de la UDMR? Hai să fim serioși!

Oare cît s-o fi rugat domnul Șoldan de domnul Vass să-l primească la el în birou și să-l lase să facă o fotografie împreună?

Vass albina