Domnilor ziariști,

Subsemnatul Alexandru Moldovan, prefect de Suceava, mă declar neplăcut surprins (ca să nu zic că virgulă chiar deranjat) de interpretările profund tendențioase și negativiste din ziarul dv. de săptămîna trecută, referitoare la un proiect de mare anvergură și așteptat cu sufletul la gură de noi toți, de copiii noștri și probabil și de stră-strănepoții acestora, care dacă vor trăi cît japonezii poate vor avea norocul să îl vadă și realizat.

E vorba, desigur, de articolul „Doi morți, un om în pușcărie, altul aproape de faliment și zeci de mii de oameni nemulțumiți. Atîta s-a putut”, din care cititorii ar putea deduce că virgulă cînd am participat la ședințele tehnice legate de A7 și A8 m-am dus doar așa, ca să fac figurație. Dar tot dv. scrieți, ceea ce s-ar putea interpreta ca trădare de patrie, despre „o singură instalație de foraj pe teren”, cum chiar eu am declarat.

Băi inconștienților, așa-i că nu v-ați prins că noi de fapt nici nu intenționăm (cel puțin pentru următoarele 14-15 mandate ale domnului Flutur și, deci, și ale mele) să facem autostrăzile alea? Păi cum, adică, dacă rușii ne invadează cu avioanele alea ale lor, să aibă unde ateriza, pe A7 și A8!? Asta e doar așa, o nadă, adică doar ei, dacă-s proști, să creadă că noi facem autostrăzi, însă noi, deștepții lumii (popor ales, cum cred că oți fi citit și voi din înțelepciunile înțelepților), căutăm de fapt petrol, că dacă tot se arată ditamai criza energetică, nu-i așa că-i mai bine s-avem decît să n-avem!? Așa că nu mai divulgați către dușman ce vă declar eu dv.! Rămîne că autostrăzile mai întîrzie ceva vreme, dar sperăm ca odată cu sonda a doua să rezolvăm problema țițeiului și, desigur, și a gazelor, ca să moară rușii de necaz. Vă anunțăm noi cînd găsim petrol, poate și gaze, că astea vin împreună, ce, facultății ăleia degeaba credeți că-i zice „de Petrol și Gaze”!? Apoi le exportăm, iar cu banii obținuți tot n-o să facem autostrăzi, ca să nu aibă rușii unde ateriza.

Prefect Alexandru Moldovan așteptînd extracțiile de peste vreun an…