Subsemnații, primarul ales al municipiului Suceava și subprimarul neales (dar numit de partid ca virgulă candidat și ulterior ales de majoritatea consilierilor locali) al aceluiași municipiu, protestăm cu mînie neocapitalistă față de permanenta presiune neuropsihică tot virgulă care se exercită asupra domniilor noastre în paginile săptămînalului Jupânu`, așa cum s-a întîmplat și în numărul 38/1215 al ziarului, unde la rubrica ”RAdio, dar rămîn cu tine”, din pagina 5, în articolul ”Să vină sala, să vină sala, să vină sala la băieți!”, faceți ce faceți și iar ne faceți pe noi, cei mai iubiți dintre toți demnitarii, răspunzători de viitoarea nedare în folosință a sălii polivalente, aia de 5.000 de locuri de la ieșirea din Suceava spre Fălticeni.
Hai să ne lămurim: în primul rînd, habar n-avem despre ce sală vorbiți și ce o fi fost în capul primarului de tristă amintire Ion Lungu cînd a promis așa o bazaconie. În al doilea rînd, de ce nu a tras Lungu ăla al vostru rețelele de utilități? Apoi, cînd s-a pornit investiția CNI erau vremuri bune și prețuri tot așa. Acum, ca să avem bani de utilități, ar trebui fonduri serioase, pe care noi, care vrem ca Suceava să fie bine și la vară cald, nu le deținem încă, din cauza unor obraznici ca Popovici ăla al vostru, care nu-și plătește parcarea (că cică-i ziarist, iar ăștia sînt scutiți!), așa că abia după ce adunăm banii pe toate amenzile pe care i le-am dat lui Popovici și celorlalți mocangii ziși ziariști ne putem gîndi la construirea drumului de acces, la aducerea rețelelor de utilități și la desenat parcări: dl. primar cu pensula cu care a vopsit Spitalul, iar dl. subprimar cu bidineaua cu care a desenat parcările, deci handbalul și dl. Recolciuc trebuie să mai aștepte.
Iar handbalul, și dacă ar cîștiga Champions` League, și tot nu știu dacă ar merita așa o sală, din moment ce primarul ăla de tristă amintire era fanul numărul 1 al echipei. Cît privește festivitatea inaugurală, să știți că aici chiar sînt probleme, fiindcă eu, dl. primar, aș dori un spectacol folcloric ca în Coțușca natală, iar eu, dl. subprimar, nici nu concep să nu vină să cînte Nightlosers, în contul Revelionului trecut, cînd nu mai țin minte dacă i-am plătit tocmai ca să ne rămînă datori tot ei cu o cîntare, ha, ha, ha, asta a fost o nouă glumă!
Un primar și-un subprimar, conducînd fără vreun plan






