Subsemnații, primarul ales al Sucevei și subprimarul mai degrabă desemnat decît ales (că virgulă cînd a fost să se aleagă subprimarul în ședința de CL, preș.-ul PSD pe municipiu – ce coincidență, eu însumi! – a desemnat reprezentantul PSD care urma să candideze și, ce coincidență!, am fost desemnat eu însumi de mine însumi) ne declarăm de-a dreptul revoltați de șirul neîntrerupt de atacuri la adresa domniilor noastre în paginile ziarului ăstuia nedemn,
Jupânu`, atacuri care în mod evident sînt dirijate de ciuma albastră căreia e clar că îi sînteți vînduți, vînduților! Sîntem cu atît mai revoltați cu cît noi facem tot ce e omenește și pesedește cu putință ca sucevenilor să le fie bine și la vară cald. Iar dacă le va fi cald măcar cît le-a fost vara asta (vedeți că programul nostru de propășire a Sucevei funcționează?), n-au decît să se ducă nițel la patinoar prin iulie-august, că iar virgulă cînd zici ”patinoar”, măcar efectul placebo te răcorește, ha ha, ha!, asta a fost o glumă cum numai noi știm să facem. Cum spuneam, sîntem revoltați că în pagina 1 a ultimului număr al Jupânului a apărut articolul cu titlul interminabil ”Ori ținem închisă sala polivalentă a Sucevei, ori o concesionăm unui operator privat”, în care cu tupeul care vă caracterizează ne acuzați că așa și pe dincolo… Ei bine, aflați că pe lîngă mizeriile incluse în titlu, noi, cu mintea noastră cea cunoscută, am identificat și alte soluții. Prima ar fi ca în loc s-o ”ținem închisă”, cum ziceți dvs., o s-o ținem nedeschisă! Adică, în loc s-o inaugurăm și s-o folosim, n-o mai terminăm, ca să vă dați seama ce investiție inutilă a făcut Lungu ăla al vostru, care a cheltuit banii sucevenilor pentru o prostie. A doua variantă, cea propusă de mine, domnul subprimar, ar fi s-o punem la făcut bani, adică să o facem parcare: pentru tot șoferu` o sumă modică, iar pentru tupeiști ca Popovici ăla al vostru care vrea mocăngeală pentru el și pentru voi toți neisprăviții de ziariști, cam 100 de lei pe oră, că e parcare de 5 stele.
Un primar și-un subprimar, așteptînd pentru polivalentă un concesionar






