Subsemnatul, senator Virgiliu George (pour les connaisseurs și pentru prieteni, fiindcă pentru toți ceilalți, deci și pentru voi, sînt și voi fi mereu Gheorghe, după un model deja omologat în județul dvs., pardon, al nostru, că virgulă cînd citiți CV-ul meu, puteți observa că sînt senator de Suceava) Vlăescu, declar că sînt pe deplin oripilat de articolul din ultimul număr al Jupânului, de pe pagina 1, intitulat ”Nu faceți ce face senatorul, ci doar ce spune acesta”, în care senatorul în cauză sînt, desigur, eu.
Problema de fond, de la care porniți și dvs., este cea a noii Legi a Sportului, sau a celei vechi, dar cu modificările preconizate de inegalabilul domn Talpan, agitatul care militează neobosit pentru cauza sportului, în general, și a celui guvernamental, în special, proiectul de lege inițiat de o mînă de oameni inimoși (și avizat favorabil de comisia parlamentară pe care cu onoare și abnegație o conduc eu însumi) prevăzînd ca, două cîte două, toate instituțiile de stat să poată întemeia cluburi private, după modelul Steaua, pe care instituțiile Talpan și MApN l-au dus pînă aproape de Liga I, adică Superligă, iar ceea ce va fi un prilej de mare bucurie în NATO va fi chiar promovarea acestuia. Iar acest parteneriat MApN – NATO sub sigla Steaua ar putea fi urmat cît de curînd de cel dintre Ministerul Sănătății și OMS prin intermediul echipei Sănătatea Cluj, de care presupun că se va ocupa tot genialul domn Talpan, ca un elogiu adus echipei medicale care i-a menținut tonusul de învingător pe toată durata proceselor intentate d-lui Becali și restului Planetei. Iar faptul că îmi cereți demisia de la comisia parlamentară menționată este un veritabil atac la democrație și la creștinism: păi, dacă virgulă Comisia pentru Sport are în frunte un teolog, înseamnă că este voia Domnului ca dl. Talpan și NATO să joace în Superligă, nu răspopiții d-lui Becali, trădătorul din AUR. Să-și dea el demisia din Parlament… și dvs. de la Jupânu`! Păi, n-ați spus chiar dvs. în titlu că tre` să faceți ce zice senatorul? Iar eu asta zic: demisia!
Senator Virgiliu George Vlăescu, nu doresc ca sportul românesc să îl părăsescu






