„Noi, acolo, prin fundul Remezăului, eram un pic mai sofisticați, fiindcă exista o mașină de tuns mecanică și era un adevărat deliciu pentru frizerul de ocazie să-i tundă pe cei mici, să-i audă cum chițăie. Mașina de tuns era ca un compostor de la <nașul> din tren și <ciupea> părul. Îți prindea părul și te <ciupea>. Mai mult smulgea decît tăia. Toți copiii de pînă în clasa a IV-a erau tunși zero. Era o regulă impusă de cineva, nu știu de cine, de primar, de popă, de directorul școlii… Cert este că, obligatoriu, pînă în clasa a IV-a, copilul era tuns chilug, zero, ca recruții, iar de-abia din clasa a V-a era tuns periuță, periuță însemnînd un fel de breton mic la noi. După clasa a VIII-a puteai să-ți lași plete. Încă mai rămăsese așa o reminiscență din vremea pletoșilor. Puteai să-ți lași plete, chiar și favoriți. Încă mai rămăsese de la Elvis o chestiune cu favoriții și pantalonii ăia evazați, cu turul foarte jos. La vremea aceea aveam cinci, șase, șapte, opt ani și mă uitam la ăia mai mari. Admiram și de-abia așteptam să creștem mari și să ne crească favoriți, nu să fim tunși chilug. După clasa a VIII-a m-am mutat la Rădăuți cu școala. Acolo nu mai era o interdicție atît de mare, dar îmi crescuse părul și așa am aflat că eram creț. Voiam să-l am rotund ca ăla de la Boney M desculț, care dansa la bustul gol. Bine, nu prea eram lăsați să purtăm păr ca la Boney M în Liceul <Eudoxiu Hurmuzachi>. Și-acolo era destul de mare strictețe din acest punct de vedere, așa încît eram trimiși la tuns chiar din timpul orei, periodic de niște tovarășe profesoare care țineau mai mult la regulament”. Neculai Roșca, redactorul șef al Suceava SmartPress. (Foto: fuzz-music.com)
