Demitere urmată de telefoane. De felicitare

Cînd s-a anunțat schimbarea mea din funcție am primit foarte multe telefoane, de parcă era ziua mea. Dintr-o dată, toată lumea s-a găsit să mă caute, să mă felicite pentru ceva. La Casa Corpului Didactic au fost șase ani de activități, de realizări, de proiecte cu totul inedite, de o schimbare a mentalității, de mobilizare a corpului didactic din întreg județul, și nu doar din orașul Suceava. Au fost conferințe de amploare organizate de către noi de impact în comunitatea profesorilor, au fost cursuri, au fost activități mai mari sau mai mici. La Casa Corpului Didactic au fost derulate trei proiecte cu finanțare europeană. Au urmat și proiectele Ministerului Educației: <CRED> și <PROFU>. Cei șase ani nu pot spune că au fost de referință, dar au fost ani plini, rodnici, și sînt recunoscătoare situației în sine, faptului că s-au putut face toate aceste lucruri, echipei de la Casa Corpului Didactic. Este interesant cînd treci dintr-un proiect în altul și nu regret nimic”. Profesoara de matematică Manuela David, după ce a fost înlocuită din funcția de director al Casei Corpului Didactic Suceava.