Am adus expoziția Petre Velicu, pe care noi o să o deschidem în luna septembrie. Petre Velicu este un artist român, care la mineriada din 1991 s-a speriat atît de tare încît a emigrat în Franța. Și a rămas acolo. Toată viața lui a trăit din ce a pictat. Ceea ce este foarte complicat în Franța. Cum spune el, a trăit bine, a muncit foarte mult și astăzi are 70 de ani și desenează întruna, pictează întruna. Este un artist devotat, în primul rînd, și este unul dintre artiștii români care fac cinste acestei țări. Mă rog, se alintă cînd spune că a vîndut mult în perioada lui olandeză, perioada lui olandeză însemnînd contracte foarte mari cu Olanda. A pictat, dacă doriți, așa în stil flamand, bine, stilul propriu, dar cu nuanțe flamande, hai să-i spunem, cu acel întuneric, în semiobscur, în sfîrșit, culorile spre cele de pămînt, și a vîndut foarte, foarte bine. Și astăzi trăiește tot din ce pictează, locuiește în Montmartre, are atelier acolo. Un lucru foarte interesant pe care, cu siguranță, și artiștii suceveni l-ar dori foarte mult. Există în Montmartre, unde domnul Velicu își are atelierul, există un complex. Pentru artiști, sigur, și plătesc o chirie lunară destul de importantă, 2.500 de euro pe lună. Nu sînt ateliere doar pentru pictori sau sculptori, ci și pentru muzicieni. Deci e foarte interesant. Este un dialog al artelor.
Sînt trei blocuri, construcții făcute undeva prin anii 50. Și e bine, e integrat, arhitectural arată foarte bine. Și el îmi spunea: <Domnule, eu locuiesc aici de mai bine 30 de ani, în Montmartre. Nu m-am mutat niciodată din Montmartre. Și nu prea am ieșit din Montmartre. S-au ocupat alții de mine să ies>. Există un galerist sucevean care are o galerie pe Champs-Élysées. Se numește Paul Amarica și îl promovează destul de intens pe domnul Petre Velicu. În România, ultima dată, domnul Velicu a expus la o bancă în 2003, cred. 2002 sau 2003 și povestea că, mă rog, a trimis lucrările, în sfîrșit, ei au pus expoziția. Cînd a ajuns domnul Velicu s-a enervat foarte tare, pentru că era plin de mese cu mîncare, băutură, parcă era expoziție de mîncare și băutură, nu expoziția lui. A scos toate mesele de acolo, totuși era o expoziție de artă. La el am ajuns prin intermediul unui medic bucureștean colecționar de artă. La prima întîlnire a fost destul de reticent, normal. Nu cunoștea, nu știa despre ce-i vorba. Eu i-am propus organizarea unei expoziții comune, deci nu doar pictura lui Petre Velicu, ci și cîteva piese de sculptură. M-am gîndit eu la un anumit concept, care sperăm că în luna septembrie se va materializa. (Sculpturi făcute de cine?) Ion Mândrescu, pentru că și Ion Mândrescu are o experiență pariziană destul de lungă. Ei se cunosc foarte vag, însă Velicu știe ce lucrează Mândrescu, știa din perioada lui pariziană, iar Mândrescu știe ce lucrează Velicu.
Mai mult decît atît, domnul Velicu va fi prezent și în tabăra de pictură din acest an. Este un an important pentru că se împlinesc 40 de ani de la înființarea grupului Prolog, un grup de artiști care și-au propus prin pictură să protesteze împotriva comunismului, acest grup fiind, dacă doriți, organizat în jurul unui artist din Rădăuți, Paul Gherasim, care nu mai este printre noi, profesor la Universitatea de Arte din București. Toți ceilalți trăiesc. Mihai Sârbulescu este cel mai tânăr, are 70 de ani. Da, profesor la Universitatea din București. Face parte domnul Horia Paștina. Bun, el are 80 de ani. Fost profesor la Universitatea din București. Cristian Paraschiv trăiește la Paris. Constantin Flondor, profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, unul din numele importante ale artei plastice românești. Și Ion Grigorescu. Ei, de asemenea, vor fi prezenți în tabăra de pictură și atunci am zis că dacă tabăra este specială să fie cît mai specială. (În ce lună va fi tabăra?) În luna iulie. 10 zile în iulie, începînd cu data de 14 dacă nu mă înșel. Este motivul pentru care l-am invitat, și a acceptat invitația, și pe domnul Petre Velicu. Directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu. (Foto: Pagina de Facebook a domnului Petre Velicu)
