„Duminică, pe 26 februarie, la Muzeul Arta Lemnului am zis să ne pregătim pentru 1 martie, să nu lăsăm lucrurile pe ultima sută de metri, și ne-am dat întîlnire alături de cîțiva tineri creatori locali conduși de Anca Culachi Roșu, de la <Primitive Entertainment>. Anca a coordonat extraordinar atelierul de creat mărțișoare. A pus la dispoziție foarfece, lipici, bucățele de lemn, culori, carioci și alte ustensile de bricolat. Noi am pus la dispoziție mansarda. Atelierul a atras foarte, foarte mulți copii și părinți din Cîmpulung. Trebuie să spun că noi ne-am cam jucat așa și am provocat iarna, pentru că fix cînd începea atelierul, în Cîmpulung s-a dezlănțuit iarna din nou. Totul a fost într-un spirit al comunității, într-un spirit al întîlnirii dintre generații și al deprinderii unor noi abilități cu mînuțele, astfel încît să nu mai dăm bani la tarabă, ci să oferim cadouri cu sens create de către noi înșine. Mansarda muzeului a devenit locul în care în fiecare weekend este <hărmălaie> de dimineață pînă seara. Ne pregătim pentru fiecare weekend ca pentru o adevărată sărbătoare. Avem ateliere de dimineață pînă seara”. Directorul Muzeului Arta Lemnului din Cîmpulung Moldovenesc, Bogdan Stamatin.






