Cuvinte din doruri

Am fost în lumea aceea minunată, chiar am fost, credeţi-mă!! Nu ştiu dacă doar în imaginaţia mea, trimisă acolo de aceste doruri făcute cuvinte ale lui Nicu Roşca sau chiar am păşit cumva, pe bune, puţin prin ea.

De unde altfel să fi simţit atît de vii acei prieteni ai tăi, Nicule, şi ai noştri, da, pe care i-am certat, i-am etichetat, le-am cerut imperios să semene cu „toată lumea”, cînd niciodată n-ar fi putut face asta? De unde altfel să fi pornit împleteala de hohotele de rîs şi jale, citind aceste doruri făcute cuvinte ale tale?

Pentru că nu i-am cunoscut îndeaproape pe toţi cei readuşi din lumea în care au plecat, mă voi referi, scriind aceasta notă, mai mult la Mugur Geu şi Dan T. Gurtesch, şi poate şi mai mult la primul, cu care am împărţit ani de viaţă din acelaşi fond de salarii la Crai nou, spaţiu, timp, veselii, certuri şi mărturisiri, iar uneori cîte o votcă. Şi pe care l-am iubit în egală măsură pe cît am fost furioasă pe el.

Dar aşa se construieşte o prietenie, nu? Mă scuz… Aş fi putut să-i spun mai des că ştiu că e mai inteligent decît mine, că scrie fabulos de bine, că mi-e drag.

Nu am păşit niciodată prin ceaţa fumului de ţigară din cenaclul Capşa Mică, dar Nicu, prin această carte, mi-a dat acolo un loc în care măcar să chibiţez. M-a ajutat să-i repreţuiesc cu mintea însă şi mai mult cu inima pe acei puţini pătimaşi fragili la suflet şi cu talentul scrisului în ei, care, găsindu-şi pentru o vreme lumea minunată, au făcut ceea ce puţini putem face. Au trăit liberi cît şi cum au vrut. Pentru noi puţin, dar pentru ei destul…

Mă opresc uneori în „micul parc cu magnolii de lîngă defunctul Sucramin, acum pizzerie” şi stau pe vreo bancă preţ de cîteva zeci de minute. Poate trag o ţigară sau poate doar stau. De acum voi face asta şi cu imaginea plenului cenaclului recreat de prietenul Nicu Roşca la graniţa dintre atît de cald/adevărat şi tragico/fantastic.

Cu această carte despre care cred că este cel mai bun, profund şi inedit text scris şi tipărit de el, pînă acum şi pentru care îi mulţumesc. Nicu a realizat mai multe lucruri în afară de a-şi ogoi dorul de băieţii din miez de noapte, inimoşi fără ţigări, cu care a împărţit o lume minunată.

Celor care nu le-am recunoscut prietenilor plecaţi libertatea de a face ce vor, frumoasa nebunie şi talentul, autorul acestei cărţi ne-a dat şansa să ne mai uităm o dată spre ei şi poate să vedem dincolo de etichetele care le-or fi fost puse cândva.

Dar nu pentru că celor plecaţi în lumea cealaltă le-ar mai păsa de asta.

Au avut lumea lor minunată!

Jurnalista Daniela Beale, prefață la cartea ”O lume minunată”, scrisă de Neculai Roșca