Primarul Sucevei, Ion Lungu, regretă că în 2024 încă nu a reușit să ajungă la Ierusalim, dar speră ca acest lucru să se întîmple cît mai curînd. După ce a primit Lumina Sfîntă pe aeroportul de la Salcea, primarul a declarat: ”Am avut bucuria și emoția în ultimii 7 ani să merg în Ierusalim, în locurile sfinte, dar din păcate în acest an încă n-am ajuns. Sper că ajungem pînă la sfîrșitul anului. Iată că vine Ierusalimul la noi, vine această Lumină Sfîntă care ne bucură, care aduce atîta bucurie celor care cred, celor care așteaptă acest moment deosebit de la miezul nopții, atunci cînd se spune <Hristos a Înviat>! Pace cu liniște sufletească și sănătate la toți sucevenii, și să dea Dumnezeu să fie pace, ca să putem merge cît mai repede la Ierusalim”.
Domnule primar, cîțiva credincioși din municipiul Suceava care în ultimii 7 ani au reușit să ajungă doar pînă la mormîntul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna și care au fost în excursie organizată de un preot cu har la mormîntul lui Arsenie Boca, întreabă dacă în afară de transport, casă și masă le asigurați și niște bani de buzunar, pentru că ei ar vrea să facă economii, pentru că și-au propus să ajungă tocmai pînă la Mănăstirea Voroneț.
Putna del Sol