Profesorul universitar doctor Florin Pintescu, decanul Facultății de Istorie și Geografie din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, a vorbit despre relațiile dintre Statele Unite ale Americii și China, în contextul vizitei efectuate de Donald Trump în China, la invitația lui Xi Jinping:
”Relația aceasta sinusoidală datează de circa 15 ani, de cînd China a făcut pași, la început mărunți, apoi din ce în ce mai repezi și gigantici, spre leadership-ul mondial, amenințînd poziția de lider mondial de necontestat a Statelor Unite. Este normal ca relațiile dintre cele două țări să se încordeze. China, pînă de curînd, nu prea conta, nu avea portavioane, acum are portavioane. Era sensibil în urma Statelor Unite din punct de vedere tehnologic. Acum sînt domenii în care este în fața Statelor Unite. În materie de PIB, de capacități economice globale, China surclasează acum Statele Unite ale Americii, iar Donald Trump, fiind amenințat cu pierderea alegerilor de mid-term din noiembrie anul acesta, a încercat prin această vizită istorică în China să mai îndrepte lucrurile, dar cu puțin folos.
A fost o chestiune de etapă. De pildă, Trump a venit în vizită la Imperiul Ceresc unde a fost primit fenomenal, bineînțeles, cu o serie de obiective geopolitice și o serie de obiective geoeconomice. Din punct de vedere geopolitic, președintele Statelor Unite a venit să îi ceară președintului Chinei să ajute la deblocarea Strîmtorii Ormuz. China nu s-a arătat interesată de acest subiect, deoarece, în virtutea acordurilor sale cu Iranul, petrolierele chinezești trec fără probleme prin Strîmtoarea Ormuz. De asemenea, Xi Jinping a arătat că Taiwanul rămîne în continuare linia roșie a relațiilor dintre China și Statele Unite ale Americii. Și aici, americanii votaseră un acord de 14 miliarde de dolari pentru înarmarea Taiwanului în decembrie, 11 miliarde în ianuarie 2026, deci 25 miliarde de dolari care nu vor mai fi plătiți Taiwanului. De la bordul Air Force One, Donald Trump a lansat un avertisment către Taiwan, arătînd că nu înțelege ca cineva să-și declare independența, iar apoi Statele Unite să trebuiască să se deplaseze 15.000 de kilometri pentru a intra în război.
Din punct de vedere geoeconomic, la fel, puține lucruri s-au întîmplat. Marele producător mondial de chipuri, Nvidia, nu a redeschis accesul pentru piața chineză, deocamdată, se discută, nici Tesla și Elon Musk, care a fost personal în delegația lui Donald Trump…, la fel, nu are deschisă piața chineză. Deficitul balanței comerciale între cele două țări se menține, deși la un moment dat Xi Jinping a spus că da, companiile chineze se vor deschide pentru companiile americane. Pămînturile rare – nu a fost încă soluționată problema aceasta, deoarece China, care deține 90% din rezervele mondiale rentabile comercial pentru exploatare, încă nu a deblocat vînzarea la liber către Statele Unite. Mai este și problema celor 500 de avioane Boeing. Chinezii au spus că deocamdată cumpără numai 200, nu 500. Donald Trump a declarat, tot de la bordul Air Force One, la întoarcere spre State, că i-ar fi promis chinezii că dacă sînt mulțumiți de cele 200 de avioane mai comandă alte 750 de avioane.
Per ansamblu, au fost așteptări mari de la această vizită, dar rezultatele au fost destul de mici. Mai mult, Xi Jinping nu s-a sfiit să declare încă o dată că China și Statele Unite trebuie să iasă din capcana lui Tukidides. Despre ce este vorba? Tukidides, cînd a scris <Istoria Războiului Peloponesiac> dintre Atena și Sparta, a arătat că războiul a pornit din cauza temerii Spartei de puterea în ascensiune a Atenei și concluzia, în studii de securitate, este că atunci cînd o putere este în ascensiune și o putere este în declin poate să apară un război între cele două puteri, bineînțeles puterea în ascensiune în cazul ăsta fiind China.
Este mai bine decît înainte de întîlnire. Trump l-a invitat oficial pe Xi Jinping să vină în Statele Unite. Să sperăm că lucrurile se mai detensionează spre binele comerțului mondial. Xi Jinping a și declarat că pot coexista împreună și MAGA – Make America Great Again, și comerțul pașnic al Chinei, că trebuie evitate fricțiunile pentru a nu se ajunge la coliziune directă dintre cele două puteri.
Pe teatrul nostru european, însă, Dumnezeu știe ce se va mai întîmpla… Ați văzut că Trump va retrage cei 5.000 de militari în Germania. Nu îi duce în Polonia, Polonia și-a exprimat disponibilitatea prin Nawroski, însă SUA retrage acum 4.000 de militari și din Polonia. Cam asta e direcția, Trump are nevoie de ultimul cent și de ultimul militar pentru inevitabila răfuială cu China, dacă nu se vor înțelege cele două superputeri”. (Foto: CNN)






