„Noi tot o tragem cu democrația în stînga și-n dreapta, în sus și în jos… Ce era democrația greacă? În accepțiunea greacă? Veneau doar proprietari, deci cetățeni, se întîlneau în Agora, veneau cu idei diferite, stăteau acolo, se ascultau unii pe alții, se completau, se corectau și plecau de acolo cu o chestiune clară de făcut. Asta era democrația. Așadar, marele merit al politicii grecești era a-l asculta pe celălalt, pentru ca data viitoare trebuia tu să fii ascultat, iar dacă tu astăzi nu ascultai, nici celălalt nu te asculta pe tine. Așa e firesc. Cum e democrația de astăzi? Uitați-vă că încă există teamă, frică: <Dar, vai, să nu vorbim de cutare că mă dă afară din firmă>… s-a terminat, gata, s-a terminat democrația. Teoretic, nu ascultă nimeni pe nimeni. Pentru că la noi, că acesta este farmecul poporului român, mulți îmi spun despre firea asta duplicitară a românului, dar ea e duplicitară într-un sens pozitiv… Spuneam la un moment dat că poporul a fost mereu paralel cu establishment-ul. I-a spus establishment-ului ce a vrut să audă, dar el a făcut ce știa că trebuie făcut: <Zic ca tine, dar fac ca mine>. Uitați-vă la tot ce înseamnă bogăția de folclor, de zicători, bancurile… Vorbeam cu cineva de bancuri și îmi spunea că, <domnule, bancul X l-a făcut nu știu ce partid>, dar nici nu contează cine l-a făcut, pentru că cel ce l-a făcut a avut geniu. Și nu a avut geniu cît a avut umor. A fost hazos. Pentru că, dacă se întîmplă ceva, francezii ies în stradă 100.000 de oameni instant într-o oră, însă în România nu iese nimeni în stradă – 20.000 de mii au fost maxim și au dansat <Pinguinul> la Guvern. Deci, au făcut haz de necaz în fața guvernului. În schimb, scot bancuri, aceasta este supapa de refulare a poporului român”. Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei.
