”A fost un încăpățînat, a fost un copil dîrz. Eu îți povestesc din spusele doamnei Margareta Labiș cu care eu sînt prieten foarte bun. Viața mi-a adus în cale anumite coincidențe. De exemplu, am fost coleg la Institutul de Construcții București, actualmente Universitatea de Construcții din București, cu Dorina Labiș, sora cea mică a lui Labiș. El avea două surori: pe Dorina, cea care a fost colegă cu mine, și pe Margareta, care a fost toată viața ei un ambasador înfrînt, datorită destinului tragic al fratelui ei, dar ca nimeni altcineva a dus mai departe mesajul sublim, Margareta fiind profesor de limba și literatura română. Eu cred că recitarea <Morții căprioarei>, capodoperă a operei labișiene, ar trebui să stea în fonoteca de aur a Academiei Române: sora poetului intepretînd capodopera poetului Labiș. (…) Tînărul Labiș a împlinit tînăra vîrstă de 85 de ani. El a murit pe 22 decembrie 1956, cu 33 de ani înainte de Revoluția din Decembrie 1989, de la București. Îți dai tu seama că există aici pentru cercetătorii numerologiei această cifră 33, care este cifră christică. El se înscrie și pe această, eu știu, paletă de interpretări ezoterice. Un copil care știa foarte multe lucruri pentru vîrsta lui. Eu i-am închinat acum doi ani de zile, în 2018, în anul Marii Uniri, cînd se împlineau și 50 de ani de la înființarea Festivalului Labiș, organizat de Centrul Cultural Bucovina, i-am închinat o carte în care i-am ilustrat poemele lui cu tentă copilărească, înainte să plece la școala de la București, să plece cu cușma lui, cu sumanul lui, să plece din spațiul lui mirific la București… Un București care i-a fost fatal tînărului Labiș. Cartea se cheamă <Miezul jarului> și se găsește la Biblioteca Centrului Cultural. A făcut parte dintr-un proiect cultural al Casei Corpului Didactic, condusă de Manuela David”. Maestrul Mihai Pînzaru-PIM, la 85 de ani de la nașterea lui Nicolae Labiș.
