În perioada 29 mai – 2 iunie 2024 a avut loc, la Romexpo, București, Salonul Internațional de Carte <Bookfest>. Într-o emisiune la Radio Top, scriitorul Stelian Tănase a vorbit despre acest eveniment:
”Este un declin al acestui festival… în anii `90 era puhoi de lume, era marele eveniment cultural al Bucureștiului, poate chiar al României, să ținea la Teatrul Național în condiții proaste, că n-aveau aer condiționat și muream de căldură, era acolo baie de aburi. Dar era un interes mare al publicului, uriaș, toți scriitorii importanți îi găseai pe acolo, pe coridoare, actori, artiști de toate felurile… era o sărbătoare. Acum s-a mutat undeva la marginea Bucureștiului, la Romexpo, și lumea nu prea mai are interes, interesul pentru carte a scăzut… și e organizat în condiții jalnice. El ar trebui să se dea unui management profesionist și să-l reinventeze. Să-l reinventeze, pentru că e într-o agonie de mai mulți ani. Și asta se vede. M-am dus acolo și m-am plimbat ca-n pădure. Adică, nu era lume… Și noi ar trebui să primim datele oficiale… Cîți expozanți au fost față de anul trecut? Mult mai puțini, spre jumate. Cît public a fost față de anul trecut? Îmi spuneau mai mulți editori, pentru că a trebuit să fiu la standul <Corint>, unde eu îmi public cărțile, și am stat de vorbă cu mai mulți editori, pentru că vin spre mine să le dau cărți. Asta este. Au văzut că sînt activ, că scot cărți, dar le scot pentru că tot timpul am scris în anii ăștia. Ei au crezut că dacă eu nu mă duc la editură să public o carte eu nu mai scriu. Nu, am scris tot timpul, dar le bag în sertar. Editorii mi-au spus că a fost cu 25% mai puțin public decît anul trecut. Eu cred ca a fost mult mai puțin.
Trebuie făcut ceva și este chiar treaba editorilor să pună piciorul în prag. Nu e treaba noastră să comentăm. Noi comentăm că e meseria noastră. Am întîlnit un editor la finalul chestiei și era foarte nemulțumit, pentru că îi mersese prost. Dar toți aveau o stare așa… erau nefericiți. Erau nefericiți, domnule. Nu încasaseră cît au vrut, n-a fost lume cît au vrut și așa mai departe. E un sistem, aș spune, în agonie… acest sistem editorial. Trebuie regîndit și trebuie regîndit, cum să zic, pozitiv, cu bunăvoință. Este un interes mare ca să se vîndă cartea în România, este un interes mare ca editurile să prospere. Nimeni nu are interes să le falimenteze. Dar ei se falimentează singuri.
Brâncuși avea o tehnică de a lucra, avea în jurul lui tot felul de opere începute și lucra după toanele din ziua aia la una sau alta dintre ele. Cam așa lucrez și eu, eu nu sînt Brâncuși, să fim înțeleși, să nu creadă cineva că Tănase a înnebunit (rîde). Dar tehnica asta o folosesc și eu. Stau și lucrez la ceva cît am chef, cît e proaspăt, cît mă incită. După care mă opresc și mă apuc de altceva, lucru pe care l-am lăsat acum un an sau doi, sau cinci, sau zece pe marginea biroului. Nu sînt grafoman, scriu foarte greu… și acum, uite, citesc niște ziare <Scînteia> din `60. Și citesc aceste colecții de ziare și încerc să-mi încarc bateriile și să continui cartea.
Da, într-adevăr, scriu o carte care se numește <O lume nebună de legat> în care vreau să arăt că acest an, 1960, a fost un <turning point> (punct de cotitură – n.r.) al lumii postbelice. Atunci s-au schimbat generațiile. Și încerc să arăt cum s-a petrecut asta la București, dar și cu o privire panoramică în lume, pentru că s-au întîmplat niște lucruri. Poate vă amintiți de episodul cînd cetățeanul Hrușciov bate cu pantoful în plenul adunării ONU la New York (rîde)… Episod senzațional. Și el prin asta a rămas în istorie, nu prin discursul anti-Stalin din 1956. Sau incidentul în care rușii au doborît un avion de spionaj U2 la 1 mai 1960 deasupra Uniunii Sovietice… Și ce tămbălău a fost…”
