Vasile Oşean, şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, nu are o maşină pentru a rezolva problema femeii din Dorna Arini căreia ursul i-a mîncat două vaci, dar are bani pentru deplasările la Bucureşti, unde este cazat de o firmă a fiului său. Agenţia de Protecţie a Mediului (APM) Suceava se dă săracă. Luna trecută, săraca agenţie săracă nu a reuşit să asigure transportul unui inspector la Dorna Arini, care să constate şi să evalueze pagubele provocate de un urs în gospodăria unei femei. Legislaţia spune că atunci cînd dă ursul iama printre vacile oamenilor, statul trebuie să sară cu banu’. Numai că, de la lege pînă la viramentul bancar, drumul este lung. Mai întîi, primăria trebuie să convoace o comisie de evaluare a pagubelor, din care fac parte mai multe instituţii publice, printre care Garda Forestieră, Direcţia Agricolă şi APM. Ei bine, după atacul lui moş Martin la Dorna Arini, primarul Ioan Moraru a făcut demersurile necesare acordării de despăgubiri în termenul prevăzut de lege. Numai că, la apel a răspuns doar Garda Forestieră. Celelalte două instituţii nu şi-au trimis reprezentanţii la faţa locului. Pentru că membrii comisiei nu au încheiat procesul verbal de constatare a pagubelor, proprietara celor două vaci hăcuite de urs a rămas cu buzele umflate, de spui că şi-a băgat silicoane în ele. Evident nemulţumită, femeia a depus o reclamaţie la Prefectura Suceava. Prefectul Constantin Harasim a cerut explicaţii de la Direcţia Agricolă şi de la Agenţia de Protecţie a Mediului şi le-a primit. Din cîte am înţeles de la prefect, prima instituţie nu a avut oameni care să bată drumul pînă la munte, iar cea de-a doua nu a avut o maşină disponibilă. După ce am aflat cum stă treaba, ne-am tot gîndit la săracul Vasile Oşean, şeful APM, şi ne-am tot întrebat cum se descurcă bietul de el? La ce mijloace apelează pentru a ţine instituţia pe linia de plutire şi cum procedează atunci cînd are de mers cu treburi importante la Bucureşti.
Vasile Oşean este unul dintre cei mai longevivi şefi de instituţii publice din judeţul Suceava. S-au schimbat guverne şi parlamentari, au fost înlocuiţi prefecţi, au fost daţi afară directori, dar numai pe domnul Oşean nu a reuşit să-l clintească nimeni de vreo opt ani încoace. Asta înseamnă că domnul Oşean este un descurcăreţ. Şeful APM se descurcă şi atunci cînd problemele de serviciu îl cheamă la Bucureşti, acesta reuşind să-şi deconteze şi drumurile şi cazările. Şi-acum îl introducem în scenă pe fiul lui Vasile Oşean, pe care îl cheamă tot Vasile şi care are o firmă la Bucureşti. Este vorba despre „Medy Sport Line SRL”. În anii 2014 şi 2015, firma lui Vasile Oşean jr. a furnizat Agenţiei de Mediu Suceava servicii de cazare şi transport contracost. Spre exemplu, în perioada aprilie – iulie 2015, firma a încasat de la APM aproape 5.000 de lei. Suma nu e mare, dar nici banii pe care ar fi trebuit să-i primească femeia de la Dorna Arini nu ar fi fost mulţi: vreo 6.000 de lei. Toate informaţiile privind cheltuielile Agenţiei de Mediu sînt publicate pe site-ul Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor. Întrebat de ce a încheiat contracte cu firma fiului său, Vasile Oşean ne-a răspuns: „Firma Medy Sport Line SRL îi aparţine fiului meu. Niciodată nu am încheiat contracte cu această firmă. Este o minciună crasă. Nu ştiu aşa ceva. Bine că mi-ai spus, ca să văd despre ce este vorba. Nu are contract, fată dragă”. După ce i-am explicat că informaţiile se găsesc pe site-ul Ministerului, domnul Oşean şi-a schimbat declaraţia: „Înainte stătea într-un bloc (Vasile Oşean jr. – n.r.) unde avea şi hotel, şi caza la hotel. La el era mai ieftin decît în altă parte. Eu mergeam în delegaţie, dacă este vorba de aşa ceva. Nu există contract pe aşa ceva. Sună-mă mîine (joi, 10 noiembrie – n.r.) ca să văd ce este cu îmbîrligătura asta. Contract pentru aşa ceva nu există. (…) Dragă fată, dacă decontez la hotel Imperial sau la hotelul lui este acelaşi drac, din moment ce avea hotel”. Haideţi, domnule Oşean, că nu-i chiar acelaşi drac. E unul mult mai negru, cu coarne mai mari şi mai ascuţite şi cu coada mai lungă, fiind vorba despre o relaţie financiară între instituţia publică pe care o conduceţi şi firma fiului dumneavoastră. Parcă miroase un pic a conflict de interese sau şi-o fi aprins dracul o ţigară? Să-l rugăm pe drac să o stingă şi să vedem ce scrie în articolul 301 din Codul Penal despre conflictul de interese: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin pînă la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură”. Om de cuvînt, Vasile Oşean a venit joi, 10 noiembrie, cu declaraţia promisă: „Am verificat ce mi-aţi spus. Nici pe departe nu se confirmă. Timp de doi ani m-am cazat de trei ori în acea clădire pe care a avut-o închiriată. Pe acte verificate, în doi ani m-am cazat de trei ori. Era cea mai ieftină variantă. Nu există contract. Am luat legătura şi cu un judecător. Mi-a spus că nu am încălcat nici o lege”. Ei, dacă n-aţi încălcat, să vă fie de bine domnule Oşean sr., iar fiului dumneavoastră, Oşean jr., îi urăm succes în afaceri pe mai departe. Avem şi noi o întrebare de final: nu vă este milă de femeia care din cauza instituţiei pe care o conduceţi nu a fost despăgubită după ce ursul i-a mîncat două vaci? Drum bun la Bucureşti şi odihnă plăcută cînd mai ajungeţi pe-acolo, domnule Oşean sr.!






