O alegere prefectă

Mirela Adomnicăi, Constantin Harasim (T)La presiunea primarilor PSD, principalul partid de guvernămînt ar vrea să-l înlocuiască pe prefectul ALDE, Constantin Harasim, cu Mirela Adomnicăi, o veche activistă pesedistă, care are o imagine bună şi ştie să-şi vadă de treabă. Prefectul ALDE al judeţului Suceava, Constantin Harasim, a reacţionat după ce a citit în Jupânu’ că primarii PSD ar vrea să strîngă semnături ca să-l demită. Aşa cum bine ştiţi, unii dintre aleşii pesedişti îl acuză pe domnul prefect că a dus birocraţia pe culmi nebănuite. În replică, domnul Harasim le-a transmis primarilor o adresă în care a explicat în fraze lungi şi alambicate că dumnealui nu face decît să lucreze după lege. Iată parte din conţinutul adresei: „Întrucît există o serie de nemulţumiri semnalate în mass-media privind gradul ridicat de birocraţie al Instituţiei Prefectului în relaţiile cu unităţile administrativ teritoriale, vă comunicăm că (…) activitatea Prefectului judeţului Suceava se întemeiază pe principiile: legalităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii, transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public, eficienţei, responsabilităţii, profesionalizării, orientării către cetăţean. (…) Dorim să vă asigurăm că Prefectul judeţului Suceava, atît personal, cît şi prin aparatul de specialitate de care dispune manifestă întreaga disponibilitate în ceea ce priveşte acordarea sprijinului necesar rezolvării situaţiilor cu care vă confruntaţi, cît şi deschidere spre analiză a propunerilor venite din partea dumneavoastră pentru eliminarea oricăror probleme care vă îngreunează activitatea curentă, cu respectarea cadrului legal în vigoare”. Uff, greu a mai fost!

Pe de altă parte, cică nu din cauza prefectului Constantin Harasim a crescut birocraţia mai mare decît stejarul din Borzeşti, ci fiindcă aşa vrea Ministerul de Interne, care este condus, după cum bine se ştie, de Interesul Naţional. Iar cu Interesul Naţional nu îndrăzneşte nimeni să se pună. Chiar dacă domnul Harasim este un simplu executant al ordinelor transmise de generalul izmenelor, PSD Suceava ar vrea să-l înlocuiască din funcţie, pentru că se apropie alegerile locale şi vrea să le arate primarilor că are grijă de ei, astfel încît aceştia să nu rămînă supăraţi şi să-şi caute fericirea la un alt partid.

Se va întoarce PSD la fostul prefect Florin Sinescu, bunul prieten al şefului PSD, Cătălin Nechifor? Nu, fiindcă ar fi prea groasă, dat fiind faptul că numele domnului Sinescu apare într-o anchetă DNA.

Surse din partid spun că PSD-ul s-ar orienta către o veche activistă pesedistă, care are o imagine bună şi ştie să-şi vadă de treabă. Este vorba despre şefa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, fosta deputată Mirela Adomnicăi. Să fie într-un ceas bun, doamnă!