Putere pînă la capăt

Ovidiu Donţu (T)De dragul funcţiilor, preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, senatorul Ovidiu Donţu, a modificat sloganul pesedist „Dreptate pînă la capăt”. Municipiul Suceava are trei viceprimari. Situaţia seamănă oarecum cu ce s-a întîmplat în 2009, cînd pedeliştii încercau să-şi pună oamenii la vîrful instituţiilor deconcentrate care erau conduse de oameni ai PSD ori ai PNL. La vremea respectivă, Casa de Pensii Suceava avea două directoare, pe Mirela Adomnicăi de la PSD şi pe Camelia Chitul, care era susţinută de PDL. La Agenţia pentru Protecţia Mediului, lupta se purta între pesedistul Iluţă Cocriş şi penelistul Vasile Oşean. În schimb, pesedistul Cristi Şologon a înţeles că trebuie să plece, dat fiind faptul că partidul său a ieşit de la guvernare, şi şi-a dat demisia din funcţia de director al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, fără să facă gălăgie. Acolo unde existau doi directori pe acelaşi scaun, ambii erau plătiţi din bani publici. Cel aflat în scaunul de director primea leafa lunară, iar cel care se judeca în instanţă şi cîştiga era repus în funcţie şi primea salariile din urmă. Cel mai probabil vom asista din nou la un astfel de episod, de această dată la Primăria Suceava. Cel care se ţine de scaun şi nu vrea să plece sub nici o formă, chiar dacă puterea politică s-a schimbat, este pesedistul Gavril Vîrvara. Acesta nu vrea să renunţe la funcţia de viceprimar, în ciuda faptului că în Consiliul Local s-a format o nouă majoritate. Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, senatorul de Fălticeni Ovidiu Donţu, nu doreşte ca omul său să piardă funcţia şi a anunţat că va ataca în instanţă decizia CL, privind înlocuirea viceprimarului PSD.

 

Pe 16 ianuarie 2015, în Consiliul Local (CL) Suceava s-a format o nouă majoritate. Cei 10 consilieri ai PNL au bătut palma cu patru colegi independenţi şi au decis să-l înlocuiască din funcţie pe viceprimarul PSD, Gavril Vîrvara. Cei 14 consilieri l-au pus pe scaunul de viceprimar, prin vot, pe Lucian Harşovschi (noul PNL). Ştiind că va fi înlocuit, domnul Vîrvara şi-a luat concediu de odihnă. Săptămîna trecută, senatorul Ovidiu Donţu şi-a asumat rolul de purtător de cuvînt al domnului Vîrvara şi a declarat că va contesta în instanţă decizia de înlocuire a viceprimarului PSD. Motivul? Hotărîrea iniţiată de consilierii PNL nu a respectat procedura. Ovidiu Donţu susţine că din documentul oficial lipseşte expunerea de motive. De fapt, hîrtia există, dar, ce-i drept, iniţiatorii proiectului nu au specificat, cu subiect şi predicat, motivul pentru care vor să-l înlocuiască pe Gavril Vîrvara. Pe de altă parte, secretarul Primăriei Suceava, Ioan Ciutac, cel care şi-a dat avizul de legalitate pentru hotărîre, susţine că motivarea se face doar în cazul destituirii şi nu şi în cel al înlocuirii din funcţie, în urma formării unei noi majorităţi. Totuşi, în expunerea de motive a hotărîrii nu există informaţii nici despre formarea unei noi majorităţi, aşa cum puteţi vedea în documentul pe care-l publicăm. Apoi, în acelaşi document se vede clar că în proiect a existat o greşeală, care a fost acoperită cu un creion corector. Ioan Ciutac a spus că eroarea le aparţine peneliştilor care au redactat hotărîrea. Care a fost greşeala: peneliştii invocaseră o lege, la care nu ar fi trebuit să facă referire. Aspectul este penibil, pentru că oamenii lui Klaus Iohannis s-au pregătit pentru înlocuirea viceprimarului de Suceava vreo cîteva luni bune. Pe de altă parte, contestaţia pe care o va depune Gavril Vîrvara, dacă o va depune aşa cum a declarat Ovidiu Donţu, demonstrează că pesediştii iubesc scaunele. Domnul Vîrvara poate să ceară în instanţă suspendarea hotărîrii care a fost aprobată de CL, pînă la finalizarea procesului privind schimbarea sa din funcţie. Dacă instanţa va aproba suspendarea, Lucian Harşovschi va rămîne în antecameră şi se va uita cum Gavril Vîrvara tot intră şi tot iese din biroul de viceprimar. Ar mai fi ceva de spus. Ovidiu Donţu a declarat că vrea să conteste decizia CL privind înlocuirea viceprimarului pentru că „în urma alegerilor din 2012 a fost dat un vot iar acela trebuie respectat”. Numai că votul a fost dat pentru USL, nu pentru PSD, iar USL-ul nu mai există. Totodată, PSD-ul nu se poate considera urmaşul USL-ului şi, deci, nu poate avea pretenţii ca toate funcţiile importante din ţara asta să îi aparţină. 

 Expunere de motive