În această campanie electorală, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, este de negăsit, în timp ce preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, este prezent peste tot. Inclusiv la şedinţele Consiliului Judeţean. Inspectoratul Şcolar Suceava l-a invitat pe preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, la întîlnirea cu directorii de şcoli, care a avut loc săptămîna trecută. Numai că preşedintele Cătălin Nechifor nu a acceptat invitaţia şi l-a trimis în locul său pe politicianul Cătălin Nechifor, aflat în campanie de lustruire a imaginii candidatului PSD la Preşedinţia României, Victor Ponta. Aşa a ajuns şeful Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD ca, de la prezidiu, să se plîngă în faţa directorilor de şcoli cum s-au apucat anchetatorii să-i care în Capitală, la judecată, pe bătrînii ţării, în dosarul referendumului. Domnul Nechifor nu doar că a încercat astfel să le reamintească directorilor unităţilor de învăţămînt invitaţi la o şedinţă despre şcoală că regimul Băsescu dăunează grav societăţii, ci a ţinut să se ia un pic şi de candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis. Preşedintele PSD Suceava şi-a început discursul cu cuvîntul „ghinion”, cuvînt folosit într-un moment de proastă inspiraţie de către domnul Iohannis, atunci cînd acesta a fost întrebat de ce nu au toţi profesorii cîte şase case. Aşadar, în loc ca la întîlnirea organizată de Inspectoratul Şcolar să fie prezent, aşa cum era firesc, preşedintele Consiliului Judeţean, acolo s-a înfiinţat şeful PSD, ceea ce a fost nefiresc. Doar şcoala nu trebuie tîrîtă în disputele electorale. Şi asta nu e tot în ceea ce-l priveşte pe Cătălin Nechifor.
Luna aceasta, Consiliul Judeţean Suceava a împărţit nişte bani primăriilor din judeţ. Banii au fost puţini, pentru că, spun surse bine informate, Guvernul i-a dat Consiliului doar 8% din suma solicitată. Aşa că CJ a împărţit sărăcia. Unele primării au primit mai mulţi bani, altele mai puţini. Au fost, însă, şi 20 de localităţi care n-au primit nimic. 19 dintre acestea sînt conduse de primari PDL. Ei bine, cînd s-au împărţi banii în şedinţa CJ, unde PSD face porţiile, domnul Nechifor a declarat că primăriile care nu au primit nici un leu fie nu au cerut bani, fie nu li s-a dat nimic din cauză că nu şi-au achitat contribuţia la Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID). Pe suceveneşte spus, nu au plătit pentru gropile de gunoi care se fac la Moara şi la Pojorîta. Printre cele 20 de localităţi care au primit zero lei de la CJ se numără şi Adîncata, comună condusă de primarul PDL, Viorel Cucu. Adîncata s-a angajat prin Hotărîrea Consiliului Local nr. 38 din 17.11.2010 să participe la cofinanţarea SMID cu suma de 168.881 lei. Pînă la data de 23.10.2014, comuna a achitat suma de 152.048 de lei (74.235 de lei în 2011 şi 77.813 de lei în 2013). A mai rămas o diferenţă de plată de 16.833 lei, pe care Consiliul Local şi-a propus să o achite în trimestrul IV al anului 2014. Este drept că Adîncata nu a plătit la SMID nici un leu în acest an, dar anul încă nu s-a încheiat. Pe de altă parte, Viorel Cucu ne-a declarat că a transmis numeroase adrese la CJ prin care a solicitat bani. Concluzia este că Adîncata a fost tăiată de la porţie de către preşedintele PSD al Consiliului Judeţean, fiindcă primarul este de la PDL. Este normal ca domnul Nechifor să facă propagandă electorală pentru şeful său de partid, însă este anormal să o facă pe bani publici şi în calitate de şef al administraţiei judeţene.






