Un nou lot de gospodării din cartierul Ițcani a fost verificat pentru a se vedea dacă proprietarii și-au sterilizat și microcipat cîinii. Consilierul local Roxana Ciornei, reprezentanta Asociației ”Casa lui Patrocle”, anunță că proprietarii primesc notificări de avertizare și au la dispoziție 30 de zile pentru a se conforma, serviciile fiind gratuite. În paralel, echipele continuă microciparea cîinilor direct în curțile oamenilor. Sînt ajutate și persoanele ”care nu se pot deplasa, bătrîni care merg în cîrjă, cu cadru, în cărucior. Dar care au cîini și care au fost extrem de recunoscători să-i ajutăm”. Referitor la ceea ce a găsit pe teren, doamna Ciornei a spus: ”Plin de cîini nesterilizați, plin de pui. Plin de oameni care ridică din umeri cînd întrebăm ce fac cu puii fătați în curte. Ajung pe stradă, noi știm ce fac”.
Felicitări, doamnei Ciornei, pentru implicare! În semn de apreciere, o ajutăm să rezolve problema pe care o frămîntă: dat fiind faptul că se numără printre susținătorii primarului Vasile Rîmbu, avînd o relație foarte bună cu domnia sa, Roxana Ciornei îi poate solicita acestuia să mai pună niște greutăți pe umerii sucevenilor, pentru ca aceștia să nu mai poată ridica din umeri și să deschidă gura atunci cînd sînt întrebați ce se întîmplă cu cîinii fătați în curte.
Casta lui Patrocle






