La ședința Consiliului Județean Suceava de joi, 25 iunie 2026, au fost invitate și handbalistele de Liceul cu Program Sportiv, de la echipele de Juniori 2 și Juniori 3, pentru a fi felicitate și premiate ca urmare a rezultatelor deosebite obținute în competițiile naționale. Imediat au apărut felicitările publicului, dar și întrebarea: ”dar băieții?”. Care băieți? Băieții de la CSU Suceava, care au obținut titlul național la Juniori 4, și cei de la Juniori 1 și Juniori 3, care au obținut titlurile de vicecampioni. Ca urmare a acestor întrebări, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, i-a invitat și pe handbaliști în Sala Unirii a Palatului Administrativ marți, 30 iunie. I-a invitat ca să-i felicite și să le spună că vor fi și ei premiați la următoarea ședință a administrației județene.
Dar, de ce s-o fi grăbit domnul Șoldan și nu a așteptat ședința CJ, că doar nu crăpa nimic? Atît de tare a fost impresionat de mesajele din spațiul virtual și a vrut să-i liniștească pe cei de la CSU și pe părinții micilor handbaliști? Nu. Președintele PSD al CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, aflat în război cu primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, pe care l-a suspendat pentru 6 luni din partid, a vrut să demonstreze că este mult mai apropiat de mișcarea sportivă decît acesta. Tot pe 30 iunie, de dimineața, a avut loc o ședință a Consiliului Local la care, la inițiativa domnului Rîmbu, cele 3 milioane de lei alocate anul trecut clubului de handbal de primă ligă CSU Suceava s-au făcut 2 milioane pentru anul acesta. Aflînd asta, domnul Șoldan a sunat imediat la club și i-a invitat pe micii handbaliști.
Deci, abia după ce Vasile Rîmbu a tăiat fondurile CSU Gheorghe Șoldan s-a gîndit la băieții de la CSU și i-a invitat la el fix în aceeași zi! Or, Consiliul Județean oferă tot 2 milioane de lei CSU și, în plus, iată, îi și premiază pe juniori. Ca să se știe cine-i mai cu sportul în Suceava asta.
Sala poliabsentă a Sucevei






