După un deceniu de documentare și cercetare, reputatul medic nefrolog sucevean Mihai Ardeleanu a lansat volumul ”Spitalul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava – Scurtă istorie”, o amplă monografie dedicată evoluției celei mai importante unități medicale din județ. Cartea a fost prezentată în cadrul manifestărilor care au marcat 60 de ani de la inaugurarea spitalului.
Cartea album
”Cartea este rodul unor preocupări mai vechi ale mele și, așa cum am spus, nimeni nu este momentul zero, deși multora le place să creadă că ei au resetat și au început lumea. Această carte vine pe fondul unor preocupări de istorie a spitalului și asistenței medicale din zona noastră mai vechi. I-am amintit întotdeauna pe predecesorii mei: dr. Ioan Iețcu și dr. Gheorghe Dinu. Această carte reprezintă o completare a edițiilor apărute în urmă cu 12 și cu 10 ani, updatată cît s-a putut mai bine.
Deci, munca la această carte a început de acum 10 ani, de la precedenta ediție, și în acești 10 ani care s-au scurs, din 2016 pînă acum, am încercat să mai adaug ceva în teancul de fișe pe care îl aveam. Astfel încît, atunci cînd m-am apucat serios de treabă și cînd am vorbit cu conducerea spitalului și am atras atenția că anul acesta, 2026, se împlinesc 60 de ani de la inaugurarea tăierii panglicii a clădirii spitalului nou, am spus că ar fi un bun moment să scoatem această ediție. Deci, pot să spun, fără riscul de a greși, că am lucrat 10 ani, dar efectiv s-a lucrat în ultima jumătate de an sau în prima jumătate anului 2026 pentru a aduce totul la punct.
Maestrul Mihai Pînzaru – PIM a fost internat în spital, a beneficiat de îngrijirile cele mai bune și, vizitîndu-l pe dumnealui, mi-am amintit de un episod de după 1990, cînd maestrul PIM a fost invitat la spital de conducerea de atunci și a realizat cu măiestria și rapiditatea care îl caracterizează o serie de portrete ale medicilor care eram atunci lucrători și viețuitori în spital. Și atunci mi-am amintit de acel episod și l-am întrebat dacă ar putea reedita acest efort. Atunci, într-o dimineață sau în două dimineți, a făcut tot așa, vreo 30 de portrete. Și acum a spus <Da, în regulă, faceți o listă, trimiteți-mi fotografii, ne consultăm>, și cartea pe care o aveți în față a devenit dintr-o carte document o carte album datorită maestrului PIM. Am inserat cu mare plăcere, cu voluptate aș putea spune, cele 29 de imagini pe care domnia sa le-a desenat atît de frumos și am dedicat un capitol special acestor personalități care au făcut istoria spitalului și care o fac și în prezent.
Adică am făcut un mixaj între persoanele care într-adevăr au adus o contribuție deosebită în dezvoltarea spitalului de la inaugurarea sa din 1966. Am vrut să fac ca un fel de arc peste timp cu personalitățile actuale, pentru că pot fi numite personalități mulți dintre cei care actualmente lucrează în spital. Și a ieșit această carte căreia îmi place să-i spun cartea album pentru că abundă în fotografii.
Istoricii și istoria spitalului
Eu aveam ideea de la prima ediție, să întocmesc medalioane medicale ale medicilor vechi și noi din spital. De la 100 și ceva de medalioane la prima ediție din 2014-2015 acum sînt 404 medalioane. Și recunosc – chiar dacă această ediție a ieșit acum și arată într-adevăr superb, voi continua această activitate astfel încît, dacă cineva vreodată va mai dori să facă o patra ediție a cărții, să poată avea materialul respectiv.
Din păcate nu a ajuns cartea la toți oamenii despre care vorbesc în ea. Această carte, vă dați seama că s-a scos un tiraj care, probabil, se va dovedi insuficient. Această carte se poate procura de la Secretariatul Spitalului Clinic Județean de Urgență. Și este problema administrației spitalului cum o difuzează în continuare.
Am căutat să respect adevărul istoric și aici trebuie să aduc un prinos de recunoștință istoricilor care m-au ajutat: doamna Alice Niculică, doctor în istorie, domnul Gabriel Cărăbuș, doctor în istorie, domnul Constantin Emil Ursu, doctor în istorie, care mi-au pus la dispoziție tot felul de surse pentru a respecta cît mai aproape adevărul istoric. De asemenea, arhivele spitalului le-am avut la dispoziție grație domnului inginer Filip Rozopol, care le gestionează și care, la întîlnirea aceasta frumoasă de la Prestige Plaza, mi-a spus că a mai găsit niște cutii în arhivă de care nu știam nici eu și pe care m-a invitat să le văd într-o zi. Va urma, pentru că, probabil, încă mai sînt lucruri de descoperit. Plus arhivele statului de pe Alexandru cel Bun, care mi-au oferit foarte multe lucruri. Plus comunitatea evreilor din Suceava, care mi-a oferit materiale pentru că, într-adevăr, la începutul secolului și în perioada interbelică, foarte mulți evrei erau medici în Suceava. Evrei care fuseseră educați în Imperul Habsburgic și care făcuseră studiile la Viena, Padova, Praga. Deci, chiar în perioada interbelică și înainte de Primul Război Mondial calitatea corpului medical de aici a fost extraordinară. În general, așa cum știu cei care se preocupă de acest lucru, istoria zonei noastre, Suceava, de abia din 1918 a devenit parte a istoriei României, pentru că înainte trebuia de căutat în arhive, în arhive germane, în arhive habsburgice, să spunem, ca sistem, cîteodată scrise și cu litere gotice. Deci, a fost o muncă, m-au ajutat cei patru ani de germană din liceu, sigur că ar trebui să fie mai mulți, dar ăsta era sistemul, dar au fost buni și aceștia, pentru că am putut măcar să-mi dau seama despre ce este vorba în acele file îngălbenite pe care le-am găsit la Arhivele Statului.
”Non multa sed multum”
Cum vi s-a părut evenimentul care a fost organizat cu acest prilej?
Evenimentul a fost extraordinar și m-am bucurat foarte mult că actuala conducere a spitalului a reușit să adune și medici pensionari și, așa cum ați relevat la un moment dat, și descendenți ai medicilor care au lucrat în spital. Am avut un medic care se apropie de 90 de ani, care a lucrat în terapie intensivă, domnul dr. Oancea, care a venit de la București cu fiica dumnealui special pentru acest eveniment. Deci, m-am bucurat foarte mult și s-au bucurat ei înșiși. Au fost și medicii tineri. Iar medicul acesta la care am făcut referire, care la anul împlinește 90 de ani, a fost înconjurat de actualii medici de la ATI, care au venit, s-au fotografiat cu el, i-au strîns mîna. Deci, am văzut și pe această persoană și pe altele vizibil impresionate și mulțumite de ceea ce a devenit spitalul în acest moment.
În sala de festivități ”Vasile Andriu” a spitalului, maestrul fotograf Dimitrie Balint a deschis o expoziție cu fotografii vechi, cu medici vechi ai spitalului, cu spitalul în diverse grade de construcție și cu acea imagine care, din fericire, a rămas și pe afișul manifestării. Două imagini contrapuse: spitalul din albumul <Dulce Bucovină> al lui Ion Miclea, construit în 1966, o clădire monolit, monobloc, așa cum o știm, înconjurată de cîmpii agrare, deci în jurul spitalului era cîmp, după cum știm în zona policlinicii actuale era tîrgul, oborul de vite al orașului, acolo întorcea trenul care venea de la Ițcani, și alături au contrapus imaginea actuală a spitalului de la aceeași înălțime, probabil dintr-o dronă, cu toate blocurile din jur, cu toate construcțiile aferente spitalului. În carte o să găsiți, pentru că aici am avut contribuția și a salariaților din spital, a celor de la Serviciul Resurse Umane, cărora le aduc vii mulțumiri, care arată toată evoluția de personal a spitalului din 1966 pînă actualmente. Numărul de paturi nu a crescut spectaculos, pentru că <non multa sed multum>, știți cum se spune. Adică, nu hectarele de paturi ne fac pe noi, ci modul cum le utilizezi, cum folosești tehnologia timpurilor respective. Deci, spitalul a fost proiectat pentru 650 de paturi și a rămas cu acest număr de paturi. Noi, la un moment dat, în entuziasmul de după ’90, am încercat să punem în saloanele de două paturi să punem trei, în alea de trei să punem patru. N-a ieșit bine. N-a ieșit bine în primul rînd din punctul de vedere al indicatorilor sanitari, pentru că trebuie să fie 9 metri pătrați de pat. Nu putem în democrație să creștem artificial numărul de paturi numai ca să facem depozite de bolnavi. A rămas numărul de paturi, dar a crescut numărul cadrelor medicale și aparatelor. Și au crescut clădirile care au înconjurat clădirea actuală a spitalului. S-a făcut aripa nouă în ’90, așa cum am spus și la Prestige Plaza. S-a făcut ambulatorul de specialitate. S-au supraetajat clădirile, inelele arhitecturale din fața și din spatele spitalului, pentru bloc operator. În acele noi clădiri au apărut noi paturi, dar doar în acele noi clădiri. S-a făcut Oncologia de la Spitalul Vechi, clădire superbă. Sînt 1.200 de paturi, dar cu extinderea. Am avut aceste date de la serviciile noastre ale inginerilor de la spital, suprafața utilă a spitalului era de 7.000 de metri pătrați, acum este de 30.000 de metri pătrați cu toate aceste clădiri noi care s-au construit. Mă refer la suprafața desfășurată. Și încă se mai construiește. Acum se extinde UPU. Se spunea de un pavilion nou la boli infecțioase. Oncologia s-a adăugat și ea. Deci s-au adăugat enorm de multe lucruri din1966. Dacă ar fi să facem un bilanț în fața lui Dumnezeu, ce am primit noi în 1966 și ce avem acum, ar trebui să iasă că am fost eficienți.
Abundența de cifre rotunde
Eu am o relație foarte bună cu actuala conducere a spitalului și actualele conduceri ale secțiilor, pentru că în momentul în care am luat-o foarte în serios cu această carte am simțit nevoia să mă adresez actualilor medici, care să îmi furnizeze date, fotografii, statistici și așa mai departe. Și am avut o zi, într-adevăr, de la 8 dimineață pînă la 4 după amiază, în care am trecut prin toate secțiile spitalului. Am avut mandat de la direcțiune să intru oriunde și să vorbesc cu oricine, chiar dacă nu mai sînt salariatul spitalului de 6 ani. Deci am putut vorbi și am putut afla o mulțime de lucruri, pentru ca această carte să nu fie o retipărire a cărții de acum 10 ani, să fie ceva cu totul diferit.
Cînd aveți timp să faceți și medicină, și scriitură, și altele?
Da, e adevărat. Am și viață de familie, am doi copii, cinci nepoți. Vă dați seama că toate acestea sînt consumatoare de timp, de energie, de resurse și așa mai departe. Am scris această carte cu mare ușurință și cu mare plăcere. Și cînd faci ceva cu plăcere, aproape că nu simți efortul respectiv. Adică n-am avut nopți nedormite sau frămîntări interioare, palpitații, crize anginoase în aceste momente, pentru că am făcut-o efectiv cu dragoste față de această instituție care m-a primit foarte frumos în urmă cu 40 de ani.
Văd că cifrele rotunde abundă în existența mea anul acesta: 40 de ani de cînd am venit la spital, la 1 septembrie, și cred că pe 2 sau pe 3 septembrie am făcut prima gardă, 1986, venit din clinică de la Iași. Sînt 130 de ani și am spus acest lucru și la festivitate, de cînd s-au inaugurat clădirile de la Spitalul Vechi. Ele s-au construit în perioada 1893-1895 și în 1896 ele au fost inaugurate. Și am, grație părintelui Dumitru Irimia de la Parohia Sfînta Înviere, am ziarul original de la vremea respectivă scanat, bineînțeles, și oficialitățile vremii au făcut inaugurarea clădirilor de la Spitalul Vechi și după aceea a fost o masă frumoasă cu primarul, cu prefectul la Hotelul Langăr, care era în spatele Casei de Cultură, spre Hanul Domnesc, în zona aceea unde este blocul cu cooperația, cu atelierul domnului Balint, cu Monitorul, cu ce se mai află acolo, o frizerie. Acolo se pare că era Hotelul Langăr, care atunci era cel mai <hoch> hotel și restaurant al Sucevei. Deci, sînt niște ani care s-au împlinit cu cifre rotunde acum, în 2026. Era păcat să ratăm aceste aniversari. Sigur, spitalul s-a inaugurat în noiembrie și atunci era vremea ca de noiembrie. Și chiar ziarul scrie, în 1966, de data aceasta este vorba de ziarul <Zori Noi>, spune că afară era o vreme…, lapoviță, frig, ceață, în schimb holul spitalului strălucea de curățenie. Marmura albă, care era marmura de Rușchița la vremea respectivă, era primitoare. Vestiarul cu halatele pentru vizitatorii spitalului… Și am găsit fotografiile cu tăierea panglicii de către oficialitățile vremii. Paturile aveau niște veioze pentru ca bolnavii să citească, dar în primul rînd pentru ca asistenta să găsească venele în mod corespunzător la injecții, la perfuzii. Existau prize pentru telefon. Sigur, acum 60 de ani nu erau decît telefoane fixe. Se întîmpla ca, la un moment dat, un pacient era sunat de cineva din familie. I se aducea un telefon care era introdus în priza de la capul bolnavului. Avea în afară de priza de curent electric butonul de panică și o priză pentru telefon. Se introduceau două banane din acelea de contact și pacientul putea vorbi din pat la telefon. În urmă cu 60 de ani era o chestie extraordinară”.
