UN DRONĂ bisectă negativă

Săptămîna trecută, în această rubrică, vă vorbeam despre un domn profesor de meteorologie, al cărui limbaj este perfect inteligibil nu numai pentru omul obișnuit, cu școala mai pe sărite, ci tot așa și pentru deținători de IQ-uri remarcabile ori premianți o viață-ntreagă. Mai spuneam că nu am reținut numele distinsului, al cărui speech pe probleme de vînt, ploaie ori caniculă uneori îl surclasează pe acela de pe vremuri, de la TVR, al criticului de artă Dan Hăulică, absolut indescifrabil cînd vorbea despre Goya, Luchian ori Rembrandt. Parcă, totuși, una e să te adresezi unor amatori de artă pură de nivel suprem și cu totul alta e să faci tot omul să priceapă de ce vara asta e mai rece decît era anul trecut, ori cum apar inundațiile. Ei bine, între timp am reușit să aflu că matusalemicul savant meteo se numește Mircea Duțu și pare programat să tulbure mintea omului de rînd cu niște teorii abracadabrante, ba încă bazate și pe o terminologie (hai că pot și eu!!!) indibiguidibilă! La ”ondulația de tip Omega” a valului de ger, despre care l-am citat aici săptămîna trecută pe meteorologul de legendă, iată că distinsul a recidivat pe 29 mai, tot la RTV, la fiecare jurnal de știri năucindu-ne cu teoria conform căreia nu știu ce turbulențe magnetice conduc la ”redistribuirea masei planetei”, ceea ce ”impune introducerea de anul acesta a SECUNDEI BISECTE NEGATIVE” și a ”timpului ecuatorial conex”! Reiau ideea de săptămîna trecută: puneți-vă în pielea babelor adunate la tanti Lenuța acasă la o bîrfă pe-nserate și care, dacă tot e televizorul deschis pe RTV (la ea, la fel ca la mine… doar motivația diferă!), încearcă să afle ce zice distinsul despre prognoza meteo pe termen lung! Așa-i că s-au lămurit!?

De lămurit, m-am lămurit și eu cu privire la mintea de copil (zicerea fiind datată 1 iunie, la ora 22:16) a unui domn pe nume Radu Miruță (pentru cei care nu și-au încărcat inutil memoria cu panarama asta, este Ministrul Apărării Naționale al unui stat membru NATO, ați ghicit: România!), care după ce a încercat, pe baza vocabularului acumulat, cred, exclusiv din ”Arici Pogonici”, să ne explice că drona rusească nu putea fi interceptată fiindcă venea… într-un lighean, care cînd se apleca… (apără, Doamne!), la urmă a lansat el însuși o dronă plină-ochi cu explozibil direct în limba română, pe care a făcut-o țăndări: ”Azi noapte au căzut DOUĂZECI ȘI UNU DE DRONE”. Domnu’ Ministru, analfabetismele sună nasol chiar și în gura domnului Gheorghe Hagi, dar pariez pe oricît că pînă și domnia sa știe că drona, fiind un substantiv feminin (o dronă – două drone), acordul impunea să grohăiți ”DOUĂZECI ȘI UNA DE DRONE”, că doar n-o fi UN DRON – DOI DRONI, douăzeci și unu de droni! Sau, mai pe înțelesul dvs. (precar): corect se spune nu O MINISTRU ANALFABET, ci UN MINISTRU ANALFABET!