Jupân de Salon

Gata! Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean Suceava are, în zona Pediatrie, un cabinet stomatologic pentru copii. Investiția în valoare de un milion de lei a fost realizată prin proiectul „Dinți sănătoși, copii sănătoși”, finanțat din fonduri europene prin Programul Sănătate. Președintele administrației județene, Gheorghe Șoldan, precizează că Spitalul Clinic Județean Suceava este primul spital județean din țară care deține un astfel de cabinet stomatologic. Acesta este dedicat intervențiilor realizate în regim ambulatoriu sau de spitalizare de zi, inclusiv cu anestezie generală, în condiții de maximă siguranță medicală. Spitalul se află în subordinea Consiliului Județean. Programul AP-STOMA, elaborat, derulat și finanțat de Ministerul Sănătății, creează pentru prima dată în România un mecanism public de finanțare pentru tratamentele stomatologice în sistemul public și va permite decontarea serviciilor medicale, astfel încît un număr cît mai mare de pacienți să aibă acces la aceste servicii medicale. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a salutat investiția făcută la Suceava.