În programul dedicat meciului disputat pe ”Areni” pe 25 mai 1998 între CSM Suceava și Steaua București (1-3), în Divizia ”A”, a fost publicată și caricatură semnată de Mihai Pînzaru-PIM intitulată ”Suporteri și suporteri”: un suporter striga într-o portavoce, iar un altul dădea pe gît o sticlă de băuturi alcoolice.
”Mi-am amintit de o perioadă în care eu eram nelipsit etapă de etapă dintre suporterii de fotbal suceveni. Colaboram la vremea aceea cu un domn, din păcate plecat mult prea devreme dintre noi, profesorul Vasile Rusu, de la Grupul Școlar 2 (Colegiul Tehnic ”Petru Mușat” de azi – n.r.). Era un iubitor de fotbal, iubitor de literatură. El a avut inițiativa să colaborez eu la acest program, care la vremea aceea ținea locul unor publicații. Era foarte greu să ai publicații independente în afara celor strict aprobate de Partidul Comunist Român, care era foarte atent la fiecare cuvînt tipărit. Și așa aveam prilejul să colaborez. Gîndește-te că la vîrsta mea am cunoscut glorii ale fotbalului sucevean. Eram prieteni cu ei, mergeam pe stadion. Am cunoscut vechiul stadion, care avea o singură tribună din lemn. Nu avea pișoare, nu avea nimic. Totul era sub tribună. Acolo se aruncau cojile de la semințe. Era exact unde e acum tribuna I, acolo era o singură tribună cu o poartă de intrare.
Țin minte că unul dintre eroii desenelor mele era Lorin Avădanei. Țin minte că îl desenasem cu două picioare puternice care se terminau cu tunuri, cu țevi de tun. Am cunoscut glorii ale fotbalului sucevean: pe Sidac, Andrei Sidac, cei care își mai amintesc de numele ăsta, Tarlețchi, Burlacu, Cărare, Cotroază, Haimovici. Iată, nume care mi-au rămas în memorie. Acum, dacă mă întrebi, în afară de Dorin Goian, nu știu pe nimeni de la Suceava. Și e păcat, e păcat. (Le-ați făcut portrete jucătorilor respectivi?). Da, bineînțeles, la vremea aceea aveau portrete făcute de mine. Era așa o emulație faină. La vremea aceea nu prea aveai multe distracții la îndemînă. Să știi, fotbalul era unul dintre momentele și locurile în care veneai și era o terapie de grup socială. L-am cunoscut pe doctorul Holca, Dumnezeu să-l odihnească, un spirit al Sucevei. El nu era un chibiț în sensul adevărat al iubitorului de fotbal, dar mergea pe stadion și urla, se descărca”.
