Cătălina Biholar, redactora-șefă de la Intermedia TV Suceava, a fost pentru cîteva zile în Portugalia, la Lisabona și la Sintra.
Acomodarea cu atmosfera
”La fiecare pas sînt obiective istorice. Primul pas în Lisabona a fost o jumătate de zi de înțeles atmosfera, cum trăiesc oamenii, cum e orașul acesta așezat pe coline foarte abrupte, care răsar direct din ocean. Un oraș așa care are o culoare deosebită, dincolo de culorile în care sînt vopsite clădirile. Aș zice alb cu albastru datorită faianței care e aplicată pe multe dintre clădiri. Altele sînt alb cu verde, sînt multe colorate în galben, în roșu, în albastru, verde, maro. E foarte colorat orașul. Exact cum ți l-ai imagina. Exact cum e și în Brazilia, de altfel. Bine, n-am fost acolo – cum am văzut că e în Brazilia. Evident, Portugalia are o parte dominantă în cultura braziliană și se vede că a fost capitală de imperiu.
Sînt contraste foarte mari în oraș. Contraste de la relief, dealuri foarte înalte, pante foarte abrupte care răsar din ocean, dar contraste și în felul în care trăiesc oamenii. Case impunătoare, castele, palate, mănăstiri foarte mari, megalomanice aș zice, și de partea cealaltă miros de scrumbie prăjită la colț de stradă, de castane coapte, muzică de oameni normali. Contraste foarte mari în acest oraș.
Dacă ai cod ai totul
Plaza del Comercio e un loc foarte impunător. O piață deschisă. Cred că e cea mai mare piață din Lisabona. Fiind un oraș atît de îngrămădit, o țară îngustă, de altfel mică, era nevoie să folosească fiecare metru pătrat. Iar piața aceasta are deschidere către ocean. Deci e o zonă un pic mai joasă, foarte joasă și mai largă. La ei peștele-cod e o cultură în sine. De multe ori ei spun că dacă ai cod ai totul. Din punct de vedere alimentar, gătesc codul în sute de feluri. Găsești absolut orice îți poți închipui cu cod. Sardine și cod, fructe de mare. Dar nu se stingheresc să mănînce porc. Știm foarte bine jambonul iberic, iarăși, pe acela îl găsești la tot pasul. Dacă ar fi la noi în țară restaurante ca acelea, le-ar închide Direcția de Sănătate Publică <ieri>. Sînt foarte mici, cu foarte puțin spațiu pentru clienți. Terase ieșite pe trotuare, zone foarte aglomerate.
Ei mănîncă aproape exclusiv în oraș. Nu mă refer la pături sociale neapărat, pentru că și oamenii mai puțin avuți au alternative. Le-am încercat și noi. Dincolo de mîncarea rapidă găsită la colț de stradă, piețele la ei au partea de vînzare de produse brute – nu știu, pește, legume, fructe, și o zonă separată unde gătesc mîncare. Unde sînt standuri unde se gătește mîncare proaspătă în fața ta.
Albușul pentru apretat, gălbenușul pentru prăjitură
Se găsesc elemente și din mîncarea spaniolă, adică poți să cumperi paella, dacă dorești, sau, nu știu, empanadas, care mai degrabă sînt de prin America de Sud, de prin Argentina, dar se gătesc și în Spania. Deserturile lor specifice sînt două, care seamănă foarte mult între ele. Pastéis de nata, se numesc. Sînt niște minuscule coșulețe din foietaj. Cît o prăjitură, nu știu, cu un diametru de 5 centimetri. Dintr-un foietaj foarte untos, umplute cu o cremă de vanilie cu scorțișoară, care se mănîncă de regulă calde. Acestea, pastéis de nata, se pot mînca și reci. Varianta îmbunătățită și secretă, care se găsește doar în cartierul Belém, din Lisabona, e pastéis de Belém. Coșulețul e mult mai crocant și crema cu care e umplut este secretă. Ca o șarlotă, ca o budincă mai fină. E mult mai fină și mai parfumată. Se zice că aceste deserturi au fost inventate de călugării de la Mănăstirea Jeronimos. Uriașă, impunătoare, tot așa, într-o piață deschisă. Ei, acești călugări foloseau albușul de ou, așa e povestea, ca să își apreteze hainele. Și evident, rămîneau foarte multe gălbenușuri. Ca să nu le arunce au făcut această prăjitură, care aparent este foarte simplă, dar e foarte gustoasă și e destul de grea, pentru că are foarte mult unt. Și vezi cum o fac peste tot, pe toate străzile vezi cel puțin o „pastiserie”. Și se servește cu cafea sau cu vin de Porto. Vinul de Porto e vin de desert, e un vin licoros, foarte dulce și cu o tărie undeva la 20%. Și mai e o băutură specifică, la fel de dulce – Ginjinha. Este un fel de lichior de cireșe. În comparație cu vinul de Porto nu cred că e mai tare. Asta e la capitolul gastronomic.
Prețuri și prețuri
Cafea găsești și la 3 euro, și la 7 euro, și poate chiar mai mult de atît. Depinde de specialități. Dacă o bei pe terasă, într-o piațetă mai renumită sau la o braserie renumită, există una pe lîngă care trece celebrul tramvai 28, acela care e istoric… Acolo era un punct de întîlnire al oamenilor de cultură și fiind o piațetă cu priveliște și cu poveste, o cafea la terasă costă 5 euro. (Un felul doi?) 12 euro, 14 euro, 17 euro, cred că o friptură, să zicem, dintr-o carne mai deosebită, 22 de euro. În piețe. La restaurant, cam 20-22 de euro un felul doi mai deosebit și pleacă undeva de la 10-11 euro, de exemplu o pizza. (Muzică?) Muzică fado, sigur că da. Muzica fado e cum e doina la noi, e o muzică destul de tristă.
Orașul plin de istorie
Sintra cred că e unul dintre orășelele cu cea mai multă istorie din Portugalia. E cam la o oră de mers cu mașina de la Lisabona. La Sintra sînt două obiective istorice, culturale, de arhitectură, de artă pînă la urmă. Unul dintre ele se numește Quinta da Regaleira. E un castel, un palat. A fost locuința unei familii. Proprietarul care a construit asta în loc să angajeze un arhitect care să deseneze și să amenajeze spațiul acela cu grădini uriașe a angajat un scenograf. Și totul e ca o scenă. Se întîmplă lucruri. Pot fi mutate lucruri. Pot fi reașezate. Dacă le vezi dintr-un anumit unghi seamănă cu altceva. E sală de spectacol în aer liber, dar nu arată ca o sală de spectacol. Arată ca niște ziduri și cu o piațetă. A fost lăsat în paragină după ce a murit proprietarul și copiii nu s-au înțeles. Unul dintre copii era cumva în povestea asta a jocurilor de noroc și îl preocupa foarte mult doar cum să cheltuiască averea familiei. Nu s-au înțeles copiii pe moștenire. Au cumpărat niște japonezi la un moment dat. În cele din urmă a fost recuperat de statul portughez și introdus în circuitul turistic, și bine au făcut. Cred că sînt zeci de mii de bilete vîndute anual, poate e puțin ce zic.
Fîntîna inițierii
Acolo e și un obiectiv cred că unic în Europa – o fîntînă a inițierii. Locul e plin de simbolistică din foarte multe culturi. Fîntîna asta a inițierii e asociată și cu cultura masonică, e asociată și cu elemente din cultura creștină, și cu elemente din alte locuri care au fost colonizate de portughezi – știm că ei au avut un imperiu uriaș. Fîntîna inițierii e exact ca în Infernul lui Dante – se coboară nouă etaje de la lumină spre întuneric, exact cum e coborîrea în infern, și acolo, pentru că liberul arbitru în acest complex al castelului Quinta da Regaleira se regăsește peste tot, ai opțiunea să faci stînga, dreapta, să urci, să cobori și nu neapărat ajungi în același punct. În fîntîna asta ai opțiunea să te purifici sau să te inițiezi în funcție de cultura pe care o accepți, inclusiv prin cele cinci elemente, și la final ieși prin niște tunele și poți alege stînga sau dreapta, și ești purificat prin apă, mă rog, printr-o cascadă.
”Fog hour” în loc de ”golden hour”
Palatul Pena a fost construit de Regele Ferdinand al II-lea din bani proprii. Dacă dai o căutare pe internet să vezi Palatul Pena îl recunoști sigur, este palatul acela uriaș, monumental, vopsit în galben și în portocaliu, de pe vîrful unui munte, un mix de arhitectură, iarăși din mai multe culturi, și hindusă, și manuelină, celălalt palat, Quinta da Regaleira, și el este în stil manuelin, e o formă mai nouă a goticului. Și aici este foarte multă simbolistică. De exemplu, la poarta de intrare din curtea interioară către palat sînt niște sculpturi inspirate din teoria evoluționistă a lui Darwin, la cîțiva ani după ce a fost publicată teoria evoluționistă. Regele catolic, după ce a murit regina, s-a recăsătorit cu o femeie divorțată. Pentru vremurile acelea era ceva scandalos. La nunta lor au venit vreo douăzeci de persoane din toată aristocrația pe care au invitat-o. Ei, regele acesta Ferdinand al II-lea, dincolo de faptul că era, mă rog, în afara curentului, era cumva și progresist în cuvintele de astăzi, pentru că a folosit sculpturi, a cerut să fie sculptate elemente inspirate din teoria evoluționistă a lui Darwin. Noi l-am văzut la sfîrșit de zi, cînd în mod obișnuit ar fi fost <golden hour>, adică, la apus, fotografii știu asta foarte bine – la apus este o lumină galbenă deosebită care îmbracă clădirile, natura. Ei, aici <golden hour> a fost de fapt o ceață densă, de parcă eram la Castelul Bran și, ce să vezi, o zi după ar fi fost Halloween și chiar arăta de Halloween castelul Pena. (Prețurile de intrare?) 10-15 euro, cam pe aici sînt intrările la modul general, inclusiv în Lisabona”.
