Jupâni de Salon

Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava demonstrează, din ce în ce mai des, că nu se ocupă de cercetare în diferite domenii doar de dragul cercetării. Recent, USV a obținut trei medalii de aur, una de argint și premii speciale la un eveniment internațional dedicat inventicii și creativității care a avut loc la Londra și la care au fost înscrise peste 200 de invenții. Printre țările prezente s-au numărat Croația, Polonia, România, Canada, Indonezia, Iran, Marea Britanie, Tailanda și Arabia Saudită. USV a participat cu patru invenții, avînd ca autori doctoranzi și cadre didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: Mihai Dimian, Laurențiu-Dan Milici, Ciprian Bejenar, Pavel Atănăsoae, Radu-Dumitru Pentiuc, Daniela Irimia, Alexandru Leonte, Andrei Emanuel Pascan, Constantin Ungureanu, Ciprian Afanasov, Visarion-Cătălin Ifrim, Ștefan-Bogdan Dulgheru, Gheorghiță-Stelian Mihăilescu, Andrei-Dumitru Nașcu, Daniel Hrițcan, Vasile-Eusebiu Toader, Marian Bejenar. Cea mai apreciată invenție, ”Sistem solar hibrid de încălzire și climatizare”, a primit Premiul special din partea Asociației Mondiale a Proprietății Intelectuale.