Aș vrea să mă fi înșelat cînd, pe la început de an, am spus că 2025 mi se arată ca un an în care ne vor părăsi mulți dintre muzicienii care ne-au încîntat existența. Din nefericire, ultimele cîteva săptămîni au venit ca o groaznică confirmare a premoniției mele, iar veștile de pe tărîm medical sînt în continuare extrem de îngrijorătoare. Nu mai dau nume, ci doar mă rog să îi mai țină Domnul în viață.
Acum, cîteva vorbe despre un alt enorm artist care a plecat dintre noi pe 9 iunie, în vîrstă de 82 de ani: Sly Stone, pe numele său adevărat Sylvester Stewart, lumea muzicală cunoscîndu-l drept întemeietor și leader al grupului Sly and the Family Stone, printre ale cărui ”fapte de arme” se numără apariția fenomenală în cel mai important eveniment din istoria muzicii, Festivalul de la Woodstock din 1969. Din acel moment, celebritatea grupului era asigurată, notorietatea fiindu-i asigurată de sound-ul fără termen de comparație: o fuziune de soul-funk-rock-psychedelic într-o hărmălaie ca de ospiciu, pe care numai un muzician de excepție (compozitor, aranjor, dirijor, poli instrumentist, vocalist și chiar producător, dacă vorbim de discurile grupului) putea să o coordoneze. A urmat abuzul de alcool, de droguri, de tot ce vă imaginați, care i-au distrus practic cariera, deși în 1973 grupul era atît de important încît în deschiderea sa cîntau Bob Marley and The Wailers! A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame încă din 1993, însă din 1987 pînă în 2006 nu a mai urcat pe scenă.
Ascultați ”Dance to the Music” sau ”Higher” și veți înțelege de ce Sly Stone a fost unic. Și de ce figurează în oricare Istorie Rock care se respectă. (Foto: Instagram)
