Pe 30 aprilie, cu prilejul Zilei Internaționale a Jazzului, Colegiul Național <Petru Rareș> a organizat evenimentul cultural <De ce doar unora le place jazzul?>. Printre altele, în aula colegiului a avut loc o sesiune Q&A susținută de artistul Berti Barbera, fost elev al liceului. Seara, Berti și pianistul argentinian Mariano Castro au oferit un concert de jazz la Teatrul ”Matei Vișniec”. Boby Stroe a fost unul dintre organizatori.
”Am fost și eu acolo cu suceveanul Berti Barbera și cu argentinianul Mariano Castro. Mariano este un membru de bază în trupa Narcotango – o trupă care abordează tango-ul într-o manieră modernă și are spectacole în toată lumea.
Ideea evenimentului a venit pentru că liceul, Colegiul Național <Petru Rareș>, este școală UNESCO și s-a lansat, cumva, un apel, <hai să facem ceva, o acțiune care să fie legată de UNESCO, ca să pună în valoare școala>. Și, atunci, a venit soția mea acasă, care e profesoară acolo, și a zis: <N-am putea face ceva?>. Și mi-a picat fisa: <Hai să facem International Jazz Day, pentru că se sărbătorește în aceeași zi la nivel mondial! Hai să încercăm să facem altceva>. Pe 30 aprilie. S-a mai sărbătorit în România, din cîte știu, doar la un club din București, <Jazzbook>, unde a avut loc un concert. Dar pe tot mapamondul se sărbătorește această zi, exact pe 30 aprilie. Și pentru că Berti a fost elevul liceului și răspunde de fiecare dată cînd e vorba de școală, răspunde cu mare drag și vine încoace, am zis ca acest colegiu să ofere Sucevei genul ăsta de abordare în care nu se cîntă un jazz tradițional: Radiohead, Bob Marley, tango argentinian, Liber Tango, Alo Astro… Practic, jazz-ul este o improvizație la o temă cunoscută, indiferent de zona din care vine tema respectivă. Am găsit atîtea improvizații de jazz… am auzit <Jump> a lui Van Halen făcută cu orchestră simfonică… și Paul Anka, care, de altfel, are un întreg album, video chiar, înregistrat în Canada, în care abordează numai teme de jazz, numai teme de rock, făcute swing. Cu orchestră simfonică. <Rock Swings> se cheamă albumul.
A existat o dezbatere la ora 11.00 în aulă – <De ce doar unora le place jazzul?>. Eu aș fi scos <doar> ăla de acolo și aș fi dat o notă <De ce unora le place jazzul?>. Evident, o parafrazare după filmul cu Marilyn Monroe. (Cui îi mai place jazzul?! – n.r.). E, ați fi surprinși. Odată, pe lîngă concert, a fost și expoziția Paulei Șalar, cu care Paula a umblat în toată lumea. Paula e un artist plastic din Suceava. Expoziția se numește <Muzică și muzicieni> – portrete Dizzy Gillespie, Miles Davis… și Paula a vorbit și ea în aulă foarte frumos despre apropierea asta dintre arte și despre faptul că se completează una cu alta, ea fiind profesoară, evident. Copiii au venit în aulă, acum nu știu cît au fost forțați și cît… dar am recunoscut multe fețe care au fost, de exemplu, voluntari la Festivalul de Blues, au mai avut contact cu manifestări. Lîngă aula de la <Petru Rareș> este o sală de clasă, e o sală de informatică și, mă rog, doamna directoare, doamna Greculeac, care și ea a fost cu idei și cu sufletul în manifestarea asta, a zis: <Închide ușa, că sînt ore acolo> și a venit domnul profesor și a zis: <Deschide ușa, că vor să audă și copiii>. La un moment dat am rămas fără invitații și primeam telefoane toți. Intrarea a fost pe bază de invitații, a fost gratuită, și a venit cam cine a vrut (la Teatrul ”Matei Vișniec” – n.r.). Foarte mulți copii au venit: <Dar vrem și noi, dar vrem și noi!>, pentru că Berti le-a vorbit foarte simplu.
Berti a zis: <Eu am fost un elev al liceului, cu Boby și cu toată gașca ascultam muzică, asta era viața noastră. Așa eram noi, astea erau temele noastre de discuție. Ascultam muzică, vorbeam despre muzică, mai cîntam, mai așa…>. Nu sînt căzut din avion direct din școala de muzică cu ifose… Noi sîntem niște oameni normali care fac ce le place. Și copiii au deschis un pic ochii… Adică, <putem face ceva frumos, să ne placă și să cîștigăm și bani din asta? Ia să vedem ce avem de făcut, ia să punem întrebări>. (S-au gîndit la bani – n.r.), dar, pînă la urmă, Berti din asta trăiește, e meseria pe care și-a ales-o, bună, rea, grea, ușoară, dar măcar face ce-i place. Mi s-a părut extrem de important din punctul ăsta de vedere, al relației dintre un muzician sau doi muzicieni, care sînt oameni absolut normali, stînd acolo între copii și spunîndu-le: <Și noi am fost copii, și noi încă sîntem copii, și noi încă ne jucăm și haideți și voi cu noi la joacă!>. Cam ăsta a fost mesajul. Bineînțeles, vorbindu-se și despre jazz, și despre muzică, în general. Foarte curioși copiii să afle… Era și foarte cald acolo, mă așteptam să plece, să fie chemați la ore… nu s-a întîmplat asta. Au rămas cît a fost nevoie. Evident, ne-am lungit cu prezentarea asta un pic mai mult și nu au avut timp să pună toate întrebările, dar lucrurile sînt deschise și e un început. Este singura școală din țară, singurul colegiu național care a sărbătorit International Jazz Day. Nu vorbim aici de licee de artă care nu fac asta sau… nu vreau să comentez.
