Presupusul antrenor al Rapidului București, un anume domn (înțeleg că e mult spus, numai că așa este formula!) Șumudică, se apropie de finalul unui aproape glorios mandat în care, după ratarea titlului de campioană și ratarea Cupei României, i-a mai rămas de ratat un singur obiectiv: acela al ocupării unuia din locurile oarecum fruntașe care i-ar putea duce (pe Dușumică și pe ăia care cred că le este antrenor) spre noi eșecuri, de data asta ”la extern”! Adică, să ia niște bătăi soră cu moartea în preliminariile Europa sau Conference League, ceea ce ar însemna, cred eu, un important salt calitativ, fiindcă una e să te bată Botoșani și cu totul alta să o iei de la Hamrun Spartans din Malta ori de la Tre Fiori din San Marino!
Pînă la ratarea și a ultimului obiectiv, domnul Dușumică s-a re-victimizat în direct și la ore de maximă audiență după dezastrul din Cupa României de la Cluj, explicînd întregii țări (mă rog, celor trei – patru fraieri care mai stau să-l asculte pe măscărici) că mai tare decît el nu suferă nimeni pe Planetă pentru soarta Rapidului, și că pentru el sfînta sărbătoare a Învierii Domnului a însemnat doar o autoclaustrare în podul casei sau la mansardă, n-are importanță, unde a plîns și iar a plîns. Mare om, mare caracter! Mai rămîne de lămurit o singură chestiune: de ce naiba la meciurile astea pierdute la rînd, dl. Dușumică n-a mai purtat geaca aia care era vădit norocoasă? Să i-o fi șutit-o Șucu? Sau Măldărășanu? Ori poate Viorel Moldovan?
