Ana Pătan s-a născut în România, dar și-a început cu adevărat cariera artistică în Germania, unde și-a construit o educație muzicală solidă și a cunoscut nume sonore din industrie (vezi Jonas Hellborg, Devin Townsend sau Zoltan Csorsz). Muzica Anei Pătan este greu de încadrat într-un singur gen. Este bucurie, sinceritate, groove. În muzica Anei se regăsesc elemente de rock progresiv, influențe jazz și funk.
Ana este artista completă și complexă, care și-a croit drumul în muzică printr-o abordare precisă și inovatoare. Despre muzică și prietenie, dar mai ales despre “Spice, Gold and Tales Untold”, albumul Anei, lansat oficial în 2021, am povestit într-o nouă ediție din Discuri de Top, pe care o veți asculta și voi, la pachet cu discul, în premieră la Radio Top Suceava. Recunosc, pentru mine, acest interviu a fost, de fapt, terapie muzicală.
“Școlită” de Alexandru Andrieș, Ana Pătan cîștigă în 1997 festivalul “Om Bun” și este primită în generoasa familie a mișcării folk din România, chiar dacă folk-ul nu era unica alegere a artistei. Ana aborda încă de atunci un pop-rock atipic cu influențe din zona jazz sau prog rock.
Dorindu-și să facă ceea ce iubea cel mai mult, părăsește țara după terminarea facultății, pentru a studia chitara electrică și teoria muzicală la Frankfurt, Munchen și Berlin. Acolo are noroc de oameni la fel de pasionați, care o îndrumă spre redescoperire. Ana a cunoscut și colaborat cu nume importante din sfera muzicală: Devin Townsend, Mike Stern, Regi Wooten, Jonas Hellborg sau Steve Bailey. “Am avut noroc de profesori buni, am avut ocazia să colaborez cu oameni care se uită la muzică în modul corect, nu pentru faimă sau bani”, mi-a spus Ana.
În 2021, Ana Pătan lansează discul la care visa încă de cînd era acasă, în România. “Spice, Gold and Tales Untold” este rezultatul unor ani (10, mai exact!) de muncă asiduă, dar și al unor prietenii frumoase și durabile. “Jazz? Da. Funk? Da. Rock? Pop? Da. Toate stilurile sus-numite, adesea în același timp, unul izvorînd dintr-altul”, scria presa suedeză despre acest disc.
Alexandra Cuza: Aș vrea să știu, pentru început, care au fost influențele tale în muzică…Îți mai amintești care a fost, de exemplu, primul disc ascultat sau primul artist care, poate, te-a determinat să îți dorești să faci muzică?
Ana Pătan: N-am cum să uit! Pe plan internațional a fost și este Chris Rea. Datorită lui mi-am dorit să ajung să fac muzică. Ba chiar, pe la 13 ani, îmi doream să am și vocea lui, nu doar abilitatea de a cînta la chitară. Ascultînd pe repeat cel mai cunoscut album din cariera lui, “The Road To Hell”, am ajuns să visez că poate aș putea trăi și eu într-o zi din muzică. Dar la acea vreme asta nu era chiar o opțiune, mai ales în România. Pe plan național, Alexandru Andrieș este cel care m-a inspirat dintotdeauna. Păstrăm încă legătura, din fericire pentru mine. Alexandru Andrieș mă inspiră în continuare, mai ales la nivel uman, pentru că, pe lîngă faptul că este un muzician imens, este și un Om imens. Nu poți face muzică în stilul acela fără a avea o anumită atitudine și o înțelegere profundă a lumii. Oamenii care sînt sensibili și adînci creează magie. Alexandru Andrieș mi-a construit un întreg univers muzical doar prin ceea ce a făcut el. Știm că el cîntă blues, jazz, pop, orice, cu o mare ușurință, dar cu o anumită profunzime. Iar ceea ce mi-a plăcut mie cel mai mult la el a fost umorul. De altfel, el a fost primul muzician român care nu s-a sfiit să folosească tot felul de cuvinte și motive haioase în cîntecele sale. Ce pun în muzica mea este Chris Rea, este Alexandru Andrieș. Și cred că se simte. Străinii spun că muzica mea este diferită, pentru că se simt influențele românești, iar românii, că se simt influențe din afară. Pentru cei ce ascultă cred că este interesant. Pentru mine este normalitate.
A.C: Dacă n-aș fi știut că ești romîncă și aș fi ascultat albumul “Spice, Gold and Tales Untold” aș fi spus, probabil, că este încă un disc reușit al unei tipe de peste granițe, care are la picioare o întreagă industrie. E fantastic ce faci și te felicit din inimă!
A.P: Îți mulțumesc! Mă bucur că produce asemenea reacții. Am avut profesori foarte buni. Nu m-am grăbit cu acest album. Voiam să-l fac încă de cînd eram în România, însă nu mi-a ieșit. Probabil pentru că nu am întîlnit muzicienii care să înțeleagă muzica mea sau nu am știut eu să cer ceea ce voiam cu adevărat de la muzica mea. Cu toate astea, nu am forțat nimic, ci mi-am văzut de drumul meu, am ajuns în Germania, mi-am compus muzica și am cunoscut oameni. Am avut ocazia să colaborez cu muzicieni care se uită la muzică în modul corect, nu pentru faimă sau bani. Pentru mine, creația e sfîntă. Mi se pare că asta este cea mai înaltă manifestare a spiritului uman. Mi-au trebuit mult curaj și timp să înțeleg ce voiam să spun cu adevărat în muzica mea, să-mi ascult vocea. Norocul meu a fost să găsesc oamenii potriviți, care au fost atenți cu mine și visul meu. Mi-au dat acea încredere de care aveam nevoie. E rar să găsești oameni care să vadă potențialul din tine și să-și dorească să-l dezvolte. În cazul meu, cel mai bun exemplu este Jonas Hellborg, care m-a susținut din primul moment și mi-a fost alături în tot procesul de înregistrare a discului. Și care este partenerul meu de viață de 17 ani… El mă ghidează să mă descopăr și are respectul și capacitatea să nu intervină.
A.C.: Surpriza a fost colosală să aud că Devin Townsend a contribuit la una din piesele albumului (“Trivialize Love”). Vă cunoșteați?
A.P: Cu Devin m-am împrietenit de-a lungul anilor prin Jonas. Ca majoritatea tipilor din heavy-metal, și Devin este fascinat de Jonas și stilul lui de a cînta. Am legat o prietenie frumoasă, cred eu. Devin este o figură, nu îi este frică să fie amuzant. La un moment dat, Devin i-a spus lui Jonas că vrea să fie basist. Apoi, eu am fost întrebată dacă nu știu pe cineva care are nevoie de un basist. Ce să vezi, chiar știam pe cineva! (rîde) I-am trimis cîteva demo-uri de-ale mele, iar reacția lui a fost: “Excelent! Hai să cîntăm!”. Nu am crezut că va ieși ceva, dar ne-am trezit cu el în Germania, așteptîndu-și rîndul la înregistrări. Incredibil! A cîntat, apoi, pe basul lui Jonas. Un lucru pe care l-am urmărit în realizarea acestui disc a fost ca sound-ul pieselor atît de diverse să fie unul asemănător. S-au folosit aceleași instrumente pentru toate piesele. Devin a venit cu o linie de bas peste așteptările mele. Nici dacă aș fi scris-o nu aș fi reușit să o aduc la acel nivel. Piesa are groove, chiar dacă este o baladă de dragoste. “Trivialize Love” este despre dragostea mea pentru Jonas, dragoste pe care nici măcar nu o pot pune într-un cîntec, pentru că mi-aș bate joc de ideea de dragoste. Muzical vorbind este un cîntec greu din punct de vedere armonic, iar Devin a reușit să-l ancoreze atît de bine și să-i ofere anumite tonalități care-l fac extrem de interesant.
A.C: Și mai interesant mi se pare faptul că albumul a fost înregistrat ,,ca pe vremuri”…
A.P: Da, a fost voit. Mi-am dorit ca albumul meu să aibă aceeași sonoritate ca cea a albumelor Beatles. Și ceea ce face atît de specială sonoritatea Beatleșilor este înregistrarea analog, pe bandă lată, fără “lipituri” și efecte sau super compresie. Ai să observi că la radio volumul discului este unul scăzut, dar există dinamice extrem de importante pentru a capta emoția. Am vrut un sunet onest. (…)
A.C: Dacă ar fi să-i dai acum un sfat tinerei Ana care pornea la drum cu dorința asta arzătoare de a face muzică ce i-ai spune?
A.P: I-aș spune Aniței din trecut să pună mîna și să învețe serios muzică. Să studieze chitara, să învețe teoria muzicală și să se perfecționeze. Să fie curajoasă și să se agațe de orice șansă. Să meargă direct la obiectiv, fără să gîndească prea mult… Asta am învățat de la nemți. I-aș spune să muncească pentru ceea ce-și dorește cu adevărat, pentru a-și împlini visul. Acum, nu mai tîrziu.
Interviul complet va putea fi ascultat la Radio Top Suceava (104 FM și radiotop.ro) în primul weekend din noiembrie, sîmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19.00, dar și duminică, 3 noiembrie, de la ora 18.00.
