În data de 26 februarie 2024, site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a publicat un text cu următorul titlu: ”Întîlnire a membrilor structurilor silvice din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților la Centrul Muzeal și Multicultural <Palatul Dornelor>”. Pe finalul articolului se arată că ”structurile silvice din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților administrează o suprafață de numai 16.200 ha pădure aflată în proprietatea unităților de cult, din cele 192.000 de hectare care au aparținut Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, cel mai mare proprietar de păduri din România înainte de 1949, cînd domeniul a fost naționalizat în mod abuziv”.
După o scurtă pauză în care s-a făcut că înțelege, Arhiepiscopia a reînceput să o țină langa cu ”Palatul Dornelor”. Însă, fondurile europene pentru proiectul de refacere și consolidare a monumentului istoric nu au fost alocate pentru ”Palatul Dornelor”, ci pentru Centrul Muzeal ”Cazinoul Băilor”, care pe vremuri a fost pur și simplu cazinou, și nu un loc de întîlnire pentru pădurarii Bisericii. În al doilea rînd, entitatea privată înființată prin anii 2000, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, care funcționează pe lîngă Arhiepiscopie, nu are nici o legătură cu fundația cu același nume desființată de regimul comunist. Asta au spus și instanțele de judecată, care au respins toate solicitările actualei fundații de a primi 192.000 de hectare de pădure.
Iar pentru cele 16.200 de hectare pe care le exploatează în prezent, Arhiepiscopia ar trebui să se roage zilnic la Dumnezeu ca să-i dea sănătate lui Adrian Năstase, al cărui guvern a oferit aceste terenuri Fondului înainte de campania electorală din 2004. Însă, tot degeaba. Tot degeaba pentru candidatul la Președinția României, Adrian Năstase.
Forma fără fond (bisericesc)






