Cum, cine? TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv, adică). Cum, ce? Verdictul în cazul de dopaj/nedopaj al Simonei Halep. Nu mult, zic, ci încă vreo 5-6 luni, oricum în jurul unei jumătăți de an, fiindcă Jocurile Olimpice încep pe 26 iulie. Ei, și? Care-i legătura?, vor întreba cei care, ca și mine, de altfel, ne dorim ca Simonei să-i fie dovedită corectitudinea și să fie reabilitată integral pe plan sportiv.
Vă dau cheia enigmei: în rarele ei luări de cuvînt în ultimul an și jumătate, n-a ratat aproape niciun prilej de a-și afirma dorința de a reveni pe terenuri, de a reveni eventual și pe locurile fruntașe ale ierarhiei WTA, și de a lupta într-un mare fel pentru tricolorul sfînt cu care, din cîte îmi reamintesc eu cu nițică greață, s-a cam șters undeva cînd era vorba de a participa în competițiile de tenis pentru echipa numită România și implicit pentru tricolor. Ei bine, de cînd e în pauză forțată, Simonica s-a repoziționat față de țară și drapel, astfel încît o tot ține langa cu dorința de a participa pentru România în competiția mondială supremă, adică Jocurile Olimpice. Lăudabilă atitudine.
Problema care se ivește, însă, e că la Olimpiadă țara trimite sportivii cei mai buni la momentul respectiv. Iar momentul 2024 e dominat categoric de Sorana Cîrstea, aflată și sus în ierarhia mondială, și într-o formă de excepție, ceea ce mă face să cred că își dorește la fel de mult să valorifice acest moment prin participarea (ați ghicit!) la aceeași Olimpiadă, unde nu putem trimite decît o jucătoare. Vă imaginați ce mahala s-ar dezlănțui dacă TAS i-ar da drept de joc Simonei acum, înainte de J.O.? Așa că mai bine să o mai amîne nițel, iar noi să trăim pe mai departe cu imaginea celor două jucătoare care se prețuiesc, se iubesc și se admiră! Că doar ”mica familie a tenisului românesc” n-o fi mai proastă decît ”marea familie a fotbalului românesc”, alt loc plin de iubire!
