Doctorand de la Toulouse, la Suceava, în căutarea competențelor antreprenoriale

M-a contactat o participantă la programul din 2019 <Ambasador în Bucovina>, pe nume Ioana Ungureanu. Ea este originară din Suceava și predă la Universitatea din Toulouse și dorește să colaboreze pentru formarea unui tînăr doctorand din Franța. Pînă acum am colaborat pe mai multe proiecte mici de cercetare și vrem să aplicăm pentru un proiect prin care un doctorand să vină aici pentru o lună. Nu știm dacă anul ăsta sau anul viitor, vom vedea. Dorește să împărtășească din experiența ei și să întocmim proiectul pe care l-am putea implementa ca parteneri. M-a contactat pentru a colabora pentru formarea unui doctorand în domeniul competențelor antreprenoriale. Asta înseamnă o parte de pedagogie și o parte de educație economică. Doctorandul ar urma să meargă la Liceul Economic (Colegiul Economic ”Dimitrie Cnatemir” Suceava – n.r.) și să vadă cum sînt formate competențele antreprenoriale în cazul copiilor de liceu din Suceava. Nu știu dacă doctorandul va face el activități sau dacă va observa și apoi va scrie cum sînt dezvoltate competențele. E un tînăr din Franța care cunoaște puțin românește și va veni pentru această practică aplicativă. Am vorbit cu decanul Facultății de Economie, Administrație și Afaceri, Carmen Năstase, și urmează să vedem exact cum sînt activitățile practice și cum am putea să ne organizăm, astfel încît să-i folosească doctorandului”. Conferențiar universitar doctor Otilia Clipa, de la Facultatea de Științe ale Educației din cadrul USV.