„În gimnaziu, cred că în clasa a VIII-a, cînd eram bărbătuș, mă țineam ca un om căruia îi plăcea matematica. Am fost și la etapa județeană a olimpiadei. La o oră de matematică făceam semne în spatele profesorului, îi puneam coarne. Profesorul s-a întors să vadă de ce rîd și eu eram cu coarnele sus. Cînd m-a întrebat ce fac am răspuns că vreau să zic și eu ceva. Atunci l-a strigat pe Tudose, cel mai slab elev din clasă, care din 3 și 4 nu ieșea aproape la nici o materie, și l-a trimis în spatele atelierului să rupă o creangă din salcîm și să vină cu ea cu tot cu țepi. Norocuțul meu a fost că învățam la școala din Vicovu de Jos într-o clasă de la parter. În următoarea secundă, pînă să aducă Tudose creanga de salcîm, am dispărut peste geam, că era vara și pervazul era scund. Profesorul Prepeliță, că așa îl chema pe cel de matematică, m-a strigat să mă întorc <pentru a mă educa>. Nu m-am întors și după aia nu mi-a făcut nimic pentru că era, totuși, un om rezonabil. La școală, unii profesori dădeau cu echerul la palmă și profesorul de matematică era specialist la castane. La castane se pune degetul cel mare în creștetul capului. Dintr-o rotire cu o viteză <supersonică> încasai o castană în scăfîrlie de te durea două-trei zile. Însă tăceai, nu spuneai nimic. Acum nu ne dăm seama cît au contribuit la traseul nostru perciunii trași de profesori, echerele date la palmă, castanele și creanga de salcîm. La vremea aia nu aș fi povestit totul cu atîta relaxare…”. Neculai Roșca, redactorul șef al Suceava SmartPress.
